VIDEO Prima spirala a yoghinilor MISA de la Baile Herculane

Peste 1200 de yoghini s-au adunat aseară pe Platoul Coronini din Băile Herculane, pentru a realiza prima spirală din acest an. Tema spiralei a fost Comuniunea spirituală cu neamul românesc. Pe Platoul Coronini – locul sacru pentru yoghinii care-l consideră că fiind un loc de unde emană o puternică energie pozitivă, s-au adunat aseară aproape 2000 de oameni de pe toate continentele. Unii au intrat în spirală, alții au meditat de pe margini. Yoghinii au închiriat aproape un hectar de teren care a fost împrejmuit corespunzător.

Aşa cum procedează de 24 de ani de când vin la Herculane, și în acest an, yoghinii participanţi la Simpozionul Internaţional de Yoga, au organizat conferinţe şi întâlniri ale membrilor MISA, sesiuni de meditaţii și prima spirală de meditație. În acest an, vor fi șapte spirale: 3 cu inducție – spiralele mari – cum li se spune – cu inducția stării de eliberare prin miracol divin.

De asemenea, vor avea loc conferințe noi, conferințe elaborate de profesorul Gregorian Bivolaru. Ele au fost trimise la Herculane prin intermediul unor manuscrise.

Locul tradiţional de adunare, Platul Coronini din Băile Herculane a fost ales şi anul acesta de către adepţii Mişcării Spirituale de Integrare în Absolut pentru realizarea primei spirale Yang, susţinută în mod subtil- telepatic chiar de către Gregorian Bivolaru, liderul spiritual al yoghinilor MISA.
Spirala Yang a început odată cu lăsatul serii, în jurul orei 19 când aceasta efectiv a început să se formeze, la aceasta participând numai membrii iniţiaţi ai MISA. Intrarea în spirala se face după o anumită regulă: bărbat – femeie şi în ordinea zodiilor. O astfel de spirală poate dura şi patru ore de la formare şi până la terminarea stării de meditaţie. Tema spiralei a fost legată de comuniunea cu spiritul neamului românesc. Intrarea în starea de meditație a început la ora 20 și s-a încheiat la ora 22.

Sosirea câtorva mii de yoghini în stațiunea Băile Herculane, înseamnă de fapt, deschiderea sezonului turistic în stațiunea cu peste 2000 de ani de istorie în spate. De miercuri, la Herculane sunt așteptați adepții mișcării yoga MISA condusă de Gregorian Bivolaru. Ei vor ocupa peste 3000 de locuri de cazare umplând la maxim toate capacităţile hoteliere din stațiune.

Pe platou au urcat şi locuitorii satelor din zonă, veniţi să facă un ban în plus cu bucate care mai de care alese şi apreciate de yoghini. Chiar lângă spirală, se putea cumpăra de la lapte de vacă, la ochiuri de ou, salată orientală sau prăjituri şi dulciuri de casă. Deoarece majoritatea yoghinilor au apelat la servicii complete de cazare și masă în stațiune, numărul comercianților a scăzut de la an la an, aseară fiind pe platou maxim 5 – 6 tarabe cu produse.

Comentarii

comentarii