VIDEO Proteste la Resita, Caransebes si Bocsa. Sorine – Sorine, ne faci de ruşine! Cu Fernando şi Grindeanu ne-am făcut de ras tot neamul!

Aproape 1000 de reşiţeni au ieşit aseară în stradă, pentru a protesta împotriva celor două ordonanţe de urgenţă cu privire la graţiere şi la modificarea codurilor penale.
Oamenii spun că, prin această ordonanţă de urgenţă, PSD trage cu mult ţara înapoi. Ei nu sunt de acord cu ceea ce s-a întâmplat, pentru că susţin că, în acest fel, se reabilitează hoţii, iar pentru un asemenea subiect ar fi trebuit consultat poporul.

În România, în opinia protestatarilor, altele erau priorităţile: crearea locurilor de muncă, sistemul de sănătate şi cel de educaţie.

Din Centrul Civic, protestatarii au pornit în marş prin oraş şi s-au deplasat la sediul Organizaţiei municipale a PSD Reşiţa şi, mai apoi, la sediul filialei judeţene a Partidului Social Democrat Caraş-Severin unde s-au strigat lozinci. După ce şi-au strigat lozincile şi nemulțumirile, cele câteva sute de protestatari s-au întors în faţa Palatului Administrativ din Reşiţa din Centrul Civic.

În acelaşi timp, peste 500 de oameni s-au strâns în centrul Caransebesului – oraşul de baştină al premierului Grindeanu. Protestatarii au scandat lozinci, au purtat pantcarde cu fel de fel de mesaje împotriva Guvernului şi a PSD-ului, printre care ,,Sorine – Sorine, ne faci de ruşine!” sau ,,Cu Fernando şi Grindeanu, ne-am făcut de ras tot neamul!”.

Și la Bocşa s-au adunat câţiva protestatari care au stat mai bine de două ore în parcul din fata Primăriei Bocşa.

Nu au fost înregistrate incidente şi în permanenţă jandarmii ,,au ţinut aproape”.

Comentarii

comentarii