VIDEO Revelionul pensionarilor si bunicilor de la Otelu Rosu

85 Viewed 0 respond

Fiindcă în noaptea dintre ani au fost ,,de gardă” cu nepoții sau efectiv nu au avut bani pentru prețurile practicate de cei ce au organizat petreceri de Revelion, aproximativ 900 de pensionari au participat la a IV-a ediţie a „Revelionului pensionarilor”, din Oţelu Roşu, organizat de Primăria oraşului. Doamnele şi domnii trecuţi de prima tinereţe din Oţelu Roşu, au umplut rapid ringul de dans pe diferite ritmuri muzicale.

S-a jucat şi s-a dansat până târziu în noapte, iar doamnele şi domnii din Oţelu Roşu au avut doar cuvinte de laudă şi pentru ediţia din acest an. Ei spun că de la an la an este mai frumos şi că tot mai multă lume îşi doreşte să participe la Revelionul pensionarilor. Doamne şi domni mai tinerei, s-au molipsit de voie bună de la părinţi şi bunici. Toată lumea a fost mulțumită de organizare.

Sărbătoarea s-a desfăşurat într-o sală de sport, iar ringul de dans, întins pe o treime din spaţiu, a fost mereu neîncăpător. A fost organizată şi o tombolă cu premii cu diferite obiecte de uz casnic, iar Formaţia de dansuri Iedera a Casei de Cultură din Oţelu Roşu, a prezentat un scurt program artistic.

Oamenii doresc să mai uite de griji şi necazuri și este normal ca cetăţenii oraşului să aibă câte o bucurie de acest fel din când în când. Având în vedere experiența celor trei ediţii anterioare, cum nu mai este un mare efort pentru a organiza o astfel de manifestare.

La sărbătoare au participat primarul, viceprimarul și membrii din consiliul local.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Don't miss the stories follow Info-CS and let's be smart!
Filed in
Related posts
Your comment?
Leave a Reply