VIDEO Scandal la Carașova pentru fondurile APIA, alesul comunității este împotriva cetățenilor

P1080927Scandal in comuna Carasova, din cauza subventiilor pentru pasuni. Cateva zeci de crescători de animale s-au adunat în faţa primăriei din localitate, pentru a protesta împotriva primarului Mihai Radan, fost deputat în Parlamentul României. Oamenii sunt nemultumiti că acesta refuza să le elibereze adeverinţe, pentru a le depune la APIA, în vederea primirii subvenţiilor.
Potrivit legii, adeverinţele pentru subventiile pe pasuni ar fi trebuit eliberate pe parcursul a 30 de zile, însă acest lucru nu s-a întâmplat, având în vedere că Asociaţia a depus cererile în urmă cu 70 de zile. În fapt, termenul legal de depunere a adeverinţelor, la APIA, a fost 15 mai, dată după care li se percep penalităţi, iar în cazul în care nu vor fi depuse până la data de 9 iunie, oamenii îşi vor pierde subvenţiile. Membrii Asociaţiei Crescătorilor de Animale din Caraşova susţin că au plătit redevenţa şi impozitele, încă din luna ianuarie la Primăria Caraşova, insa, cu toate acestea, primarul nu vrea sa le elibereze adeverintele.

Desi crescatorii de animale sunt la zi cu platile, primarul intentioneaza sa rezilieze contractul de concesiune pe cele aproape 900 de hectare de pasune cate au revneit asociatiei, in functie de numarul de animale detinute.
O delegatie a crescatorilor de animale a fost si la subprefectul judeţului.
Asociaţia cuprinde 57 de crescători de animale care detin peste 3.000 de ovine, în jur de o sută de bovine, peste 200 caprine şi opt cabaline.
Circa 40 dintre membrii Asociaţiei Crescătorilor de Animale din Caraşova s-au adunat astăzi, în faţa primăriei din localitate, pentru a protesta împotriva primarului Mihai Radan.
‘Suntem nemulţumiţi pentru faptul că domnul primar Radan nu vrea să ne elibereze adeverinţe, pentru a le depune la APIA, în vederea primirii subvenţiilor. Primarul ne-a chemat luni, pentru a ne da aceste adeverinţe, iar acum ni se spune că e plecat la Bucureşti. Aşa ne duce de nu ştiu cât timp, iar noi rămânem fără subvenţii’, a declarat unul din membrii Asociaţiei Crescătorilor de Animale din Caraşova.
Adeverinţele trebuiau eliberate pe parcursul a 30 de zile, însă acest lucru nu s-a întâmplat, având în vedere că Asociaţia a depus cererile în urmă cu 70 de zile. Termenul legal de depunere a adeverinţelor, la APIA, a fost 15 mai, iar în cazul în care aceste adeverinţe nu vor fi depuse până la data de 9 iunie, oamenii îşi vor pierde subvenţiile. Membrii Asociaţiei susţin că au plătit redevenţa şi impozitele, încă din luna ianuarie la Primăria Caraşova, ceea ce înseamnă că sunt în legalitate.
Nicolae Miu Ciobanu, subprefectul judeţului Caraş-Severin, a primit o delegaţie a asociaţiei pentru a discuta despre refuzul primarului de a elibera adeverintele.
‘Am purtat o discuţie cu secretarul Primăriei Caraşova, care mi-a relatat că aceste adeverinţe sunt întocmite, că primarul este plecat din localitate şi urmează să se întoarcă miercuri, pentru ca atunci să semneze aceste adeverinţe. În cazul în care primarul va refuza, în continuare, să le semneze, vom constitui o echipă de control, conform competenţelor pe care le avem. După părerea mea, ar fi o mare greşeală ca primăria să nu elibereze aceste adeverinţe, având în vedere că există un contract de cesiune la care Primăria Caraşova e parte. Nedepunerea acestor adeverinţe ar atrage unele răspunderi financiare ulterioare, care s-ar ridica la sume destul de mari. Deciziile de imputare a sumelor pe care le-ar face APIA pentru concesionari ar trebui să fie plătite de către cel care refuză eliberarea respectivelor adeverinţe’, a declarat Nicolae Miu Ciobanu.
Asociaţia Crescătorilor de Animale din Caraşova cuprinde 57 de crescători de animale şi deţine 877 hectare pentru 3.000 de ovine, aproximativ o sută de bovine, peste 200 caprine şi opt cabaline.

Comentarii

comentarii