VIDEO Semenicul luat cu asalt de mii de bănăţeni după Revelion

Cu toate că ne aflăm abia în 1 ianuarie, cerul a fost astăzi senin ca sticla şi soarele a strălucit ca într-o zi de primăvară pe Semenic. Doar temperatura a fost cu mult sub zero grade pe Muntele Semenic- semn clar de mijloc de iarnă adevărată cu pofte de excursie şi mişcare vrând- nevrând.

[youtube id=”3ELsE3CYShk”]

Pe Muntele Semenic au fost astăzi peste 2000 de turişti. Unii dintre ei au petrecut revelionul și sunt cazați pe munte, alții- au venit de prin tot Banatul, dar cei mai mulți din localitățile din jurul Semenicului. Aceştia au profitat zilele libere iar cei mici de faptul că mai au încă vacanţă.

Care cu autoturismele proprii, care cu autobuzele sau microbuzele închiriate, toţi cei sosiţi pe munte au avut un singur scop: să se distreze cât mai bine şi să profite cât mai mult de zăpadă.

Mulți și-au dorit mișcare după mesele și petrecerile de Crăciun și Revelion.

Turiştii s-au bucurat de schi şi săniuş. Care cu schiurile, care cu placa sau sania- sau pur şi simplu cu sacii de nailon, toţi au stat pe pârtii atât cât au putut rezista la frig. Unii şi-au amintit de copilărie şi au făcut oameni de zăpadă. Când gerul i-a înfrânt, oamenii au plecat în cabane sau s-au oprit la o cană de vin fiert.

Comercianţii râd bucuroşi că au avut clienţi şi spun că așa zi benefică și cu câștig, nu au avut tot anul care a trecut.

Comentarii

comentarii