VIDEO Teatrul G.A. Petculescu Resita incepe duminica stagiunea de toamna 2017 cu doua premiere

Teatrul de Vest îşi redeschide porţile duminică, atât pentru cei mici cât şi pentru iubitorii maturi ai artei dramatice. Stagiunea 2017-2018 se deschide cu spectacolele ,,Croitoraşul cel viteaz” şi ,,Hipnotizatorul”.
Stagiunea Teatrului de Vest din Reşiţa se va deschide duminică cu două piese, una dedicată copiilor şi una adulţilor. Este vorba de ,,Croitoraşul cel viteaz”, un basm de fraţii Grimm, care va fi jucat de la ora 10.00. iar de la ora 19, pe scenă vor urca Florin Ruciu, Roxana Olşanschi şi Marius Tudor în comedia ,,Hipnotizatorul”.

De asemenea în septembrie actorii Teatrului de Vest din municipiul de pe Bârzava vor participa la Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea cu piesa ,,Migranţii” de Matei Vişniec, care a avut premiera la festivalul reşiţean ,,Scena ca o stradă”.

Chiar dacă Teatrul de Vest trece printr-o perioadă mai dificilă, conducerea instituţiei de cultură îi asigură pe spectatori că actul artistic nu va avea de suferit, iar problemele cu care se confruntă în prezent teatrul vor avea soluţii.

Comentarii

comentarii