VIDEO Teze si antiteze pe tema parcarilor la Resita

235 Viewed Comentariile sunt închise pentru VIDEO Teze si antiteze pe tema parcarilor la Resita

Parcările cu plată din Reșița rămân în continuare să fie gestionate de firma EcoBau Parck, sau cel puțin pentru perioada imediat următoare. Asta au hotărât aleșii locali din Reșița, sau mai precis aleșii PSD-PMP, care s-au abținut de la vot în momentul în care primarul Reșiței, Ioan Popa a propus ca municipalitatea să achite 500 de mii de lei firmei Eco Bau Parc pentru răscumpărarea contractului de concesiune încheiat în anul 2011.

Reamintim că în anul 2011 Primăria Reșița a dat în concesiune asocierii dintre Eco Bau Parc, Repark și Drumuri Municipale Timișoara parcările cu plată din municipiul de pe Bârzava. După preluarea primăriei Reșița de către actualul primar s-a dorit renunțarea la acest contract de concesiune, însă clauzele prevăzute în contract presupuneau plata unei sume foarte mari către cei care au în concesiune parcările din Reșița. S-a încercat renunțarea la acest contract în instanță, însă nu s-a reușit așa că municipalitatea a trecut la o negociere directă.

În urma negocierii s-a ajuns la suma de 500 de mii de lei, bani care vor fi recuperați de municipalitate dacă va prelua administrarea parcărilor. Contractul de concesiune este până în anul 2021. Din păcate proiectul de hotărâre nu a trecut pentru că era necesar votul a două treimi din aleșii locali. Consilierii PSD și-au motivat votul de abținere prin faptul că nu au amănunte față de posibilitatea acestei plăți, că se vor documenta și în situația în care plata nu va fi imputată de Curtea de Conturi într-o ședință extraordinară vor fi de acord cu rezilierea contractului de concesiune prin plata a 500 de mii de lei de către primăria Reșița.

În concluzie Primăria Reșița ar câștiga în următorii patru ani aproximativ 1 milion și jumătate de lei și ar dori să utilizeze posibilitatea achitării parcării prin SMS, dar și acordarea de parcări gratuite în zonele de interes, adică în zona Spitalului Județean și respectiv a Policlinicii prima jumătate de oră de parcare să fie gratuită.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Don't miss the stories follow Info-CS and let's be smart!
Related posts
Comments are closed