VIDEO UPDATE Grav accident cu un fost polițist mort și circulația îngreunată pe DN58

UPDATE – Iată ce spune și poliția despre acest eveniment rutier, varianta oficială care nu diferă prea mult de ce am aflat noi.

,,În seara zilei de 26 martie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Glimboca a avut loc un accident rutier.

Din cercetările efectuate la faţa locului s-a constatat că în timp ce S.I., în vârstă de 53 de ani conducea un autoturism, din direcţia Haţeg spre Caransebeş, într-o curbă deosebit de periculoasă a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autospecială condusă de un bărbat în vârstă de 38 de ani. În urma impactului cele două autovehicule au părăsit partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto S.I..

Şoferul în vârstă de 38 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest şi rezultatul a fost negativ. Totodată s-a constatat că acesta nu este posesor de atestat profesional pentru autovehiculele de transport marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Medicul legist va efectua necropsia bărbatului decedat şi va stabilii cu exactitate cauzele decesului”.

[youtube id=” 2sOQ_pqyZmI”]

Ag pr Ancuța Chețan IJP CS

Un grav accident a avut loc astă noapte între localitățile Glimboca și Obreja. Mai exact, la ieșirea din Glimboca spre Obreja, într-o ușoară cubă, un autoturism tip Mercedes ce se îndrepta spre Caransebeș, a intrat sub un camion ce circula din contrasens. Impactul a fost devastator pentru autoturism iar șoferul fiindcă nu purta centură de siguranță, efectiv a zburat prin parbrizul mașinii. Practic, Mercedesul a rămas fără partea stângă a mașinii și dacă șoferul purta centura, probabil că murea strivit de impact. Totuși, bărbatul de 54 de ani, nu a murit pe loc. El a fost transportat spre Spitalul din Caransebeș, dar a decedat pe drum – spun sursele.

[youtube id=” tbuuE9gO9WY”]

Unii spun că bărbatul – un fost polițist ieșit la pensie, se afla singur în autoturism. Alții – spun că el era însoțit de încă o persoană care din fericire, a scăpat teafără.

Conducătorul camionului spune că autoturismul i-a apărut în față în mare viteză de pe contrasens – după ce șoferul a tăiat curba. Totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă, omul a tras cât a putut de volan și s-a oprit pe câmp.

Circulația pe DN 58 a fost îngreunată mai bine de două ore, timp în care s-a circulat dirijat de către polițiști. Impactul a fost așa de puternic încât mare parte din mașină s-a dezintegrat. Bucăți din autoturism au fost împrăștiate pe șosea pe o lungime de cel puțin 100 de metri. Uleiul din motor s-a scurs pe carosabil iar drumarii au intervenit pentru a curăța drumul.

Informațiile sunt preliminare, obținute de la martori și pe surse și pot suferii modificări. Un rezultat exact îl vom avea odată cu primirea comunicatului de presă de la IJP.

Comentarii

comentarii