Ziua cea mai lungă din 2019-România trece la ora de iarnă

Ziua cea mai lungă din 2019-România trece la ora de iarnă. Chiar dacă temperaturile de afară te duc cu gândul la zilele de vară, totuși, România revine în acest acest sfârşit de săptămână la ora de iarnă, ora normală de altfel. În plus, în 2019 ar putea fi ultima dată când românii vor da ora înapoi, în condițiile în care Comisia Europeană a decis să se renunțe la schimbarea orei. Totuși, în România nu se știe încă sigur când se va renunța la schimbarea orei.

În noaptea de sâmbătă 26 spre duminică- 27 octombrie, vom muta acele ceasornicelor înapoi cu o oră. Astfel, ora 4 va deveni ora 3. sâmbăta din 27 octombrie 2019, va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.
Sistemul de modificare al orelor are ca scop folosirea cât mai eficientă a luminii soarelui, pentru ca principalele activităţi umane să se poată desfăşura cât mai mult în timpul zilei.

Comisia Europeană a propus să se renunțe la schimbarea sezonieră a orei în Europa, însă din 2019. Statele membre ale Uniunii Europene vor avea libertatea de a decide pentru totdeauna dacă doresc să aplice permanent ora de vară sau ora de iarnă.

Ziua cea mai lungă din 2019-România trece la ora de iarnă . „Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetăţenii lor să trăiască în condiţii de oră de vară sau de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate. Mă aştept ca Parlamentul şi Consiliul să împărtăşească acest punct de vedere şi să găsească soluţii care funcţionează pentru piaţa noastră internă. Suntem în întârziere”, a declarat Jean-Claude Junker în discursul său cu privire la starea Uniunii.

Comentarii

comentarii