VIDEO Ziua Pompierilor la ISU Semenic – Detasamentul Resita

13 septembrie, „Ziua Pompierilor din România“ a coincis cu comemorarea a 167 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, când pompierii conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu au înfruntat armata otomană venită să înăbușe revoluția română din 1848. Momentele de glorie ale acelor vremuri au fost rememorate astăzi și la Reșița, în mesajele trimise de viceprim-ministru pentru Securitatea Națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, col. Nicolae Cornea, de secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, de prefectul județului Caraș-Severin, Miu Nicolae Ciobanu, și de inspectorul șef al ISU Caraș-Severin, col. Titus Susan.

Spre deosebire de alți ani, astăzi, din diferite motive, nu au mai fost prezente oficialitățile importante ale urbei și județului. Nici prefectul ori subprefectul județului, și nici președintele și vicepreședinții Consiliului județean. În locul lor au venit directori din cele două instituții, precum și fostul prefect, Silviu Hurduzeu, în prezent, secretar de stat.

În schimb, nu au lipsit pompierii care astăzi sunt pensionari, foști militari, familiile și prietenii actualilor angajați ai ISU Caraș-Severin. O scurtă slujbă religioasă, o trecere în revistă a gărzii de onoare, defilarea militarilor și exercițiile demonstrative ale pompierilor au completat o zi însorită și relaxantă pentru cei care au sărbătorit „Ziua Pompierilor din România“.

Inspectorul șef al ISU Caraș-Severin, col. Titus Susan, a dat citire listei cu ofițerii și subofițerii care au fost avansați în grad înainte de termen și a înmînat diplome pompierilor care s-au remarcat în intervențiile din acest an.

– See more at: http://argument-cs.ro/content/dac%C4%83-e-13-septembrie-e-ziua-pompierilor#sthash.L3kYW1Qy.dpuf

Comentarii

comentarii