Vine , vine Moș Crăciun, hai să-l așteptăm la Bocșa

Iarna, anotimpul alb al bucuriei copiilor, al poveștilor spuse la gura sobei, al colindelor și al darurilor, este de fapt bucuria și magia sărbătorilor de iarnă.

Orice copil își dorește să primească de la Moș Crăciun cadouri, iar pentru a le merita trebuie să fie cuminte, să învețe bine și mai ales să-și dorescă foarte mult acest lucru.
Seria serbărilor școlare ale instituțiilor de învățământ din orașul Bocșa este deschisă de către preșcolarii și elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Christiana” din Bocșa, care cu sprijinul Primăriei orașului Bocșa, Consiliului Local și al Casei Orășenești de Cultură organizează serbarea „Colindăm, colindăm iarna!”.

Manifestarea va avea loc în data de 18.12.2014 la Casa Orășenească de Cultură din oraș începând cu orele 14,00 și va cuprinde cântece și poezii despre iarnă, scenete, colinde, dansuri puse în scenă de preșcolari și elevi de la grădiniță până la clasele a X-a, coordonați cu dragoste și profesionalism de educatorii și profesorii instituției.

Bineînțeles că cel mai așteptat moment al zilei va fi sosirea lui Moș Crăciun cu daruri pentru fiecare și de aceea vă invităm să ne fiți alături la această bucurie a tuturor copiilor și să redescoprim copilul din noi, să devenim mai buni, mai iubitori și mai iertători cu noi și cu cei din jurul nostru.

CRĂCIUN LUMINAT și UN AN NOU FERICIT vă urează din tot sufletul organizatorii!

Șef Serviciu
Ioan LIUȚ

Comentarii

comentarii