Ziua Parcului Naţional Semenic Cheile Caraşului VIDEO

Ziua Parcului Naţional Semenic Cheile Caraşului a fost marcată anul acesta pentru prima dată. Angajaţii parcului au ales să organizeze o acţiune educativă cu elevii şcolii nr.1 Celnic din Anina, ei fiind primii care pot să îi îndrume pe turişti prin zonele de interes ale Parcului.

Ziua de 5 iunie a fost declarată, începând de anul acesta, Ziua Parcului Naţional Semenic Cheile Caraşului. Pentru a marca această zi angajaţii parcului au organizat o acţiune cu copii care trăiesc în localităţi aflate pe raza parcului. Astfel elevii de şcolii nr.1 Celnic , Anina au aflat despre fauna, flora şi obiectivele turistice din Parc.

Elevii Şcolii gimnaziale nr. 1 Celnic cunosc foarte bine zona şi au participat la mai multe acţiuni de ecologizare, fiind dezamăgiţi de ceea ce au lăsat în urmă unii turişti.

Parcul Semenic Cheile Caraşului are o suprafaţă de peste 36.600 ha. In perimetrul parcului național sunt incluse un număr de zece rezervații naturale, constituite în zone de conservare specială strict protejate: Buhui – Mărghitaș, Bârzavița, Cheile Carașului, Cheile Gârliștei, Izvoarele Carașului, Izvoarele Nerei, Peștera Buhui, Peștera Comarnic, Peștera Popovăț și Peștera Răsuflătoarei.

Comentarii

comentarii