Cârnații din carne de capră ca la Soceni produs tradițional VIDEO

Cârnații din capră ca la Soceni produs tradițional. Produsele tradiționale devin instrumente de promovare a anumitor regiuni. Astfel se păstreaza vie conștiința și identitatea națională. Pecum și interesul sporit pentru descoperirea valorilor locului. Până acum, în județul Caraș-Severin existau doar patru produse atestate ca produse tradiționale. Toate aparțin aceluiași producător. Din această vară, un alt agricultor cărășan, a reușit să obțină atestatul de produs tradițional. Este vorba de „Cârnații din carne de capră, ca la Soceni”.

„Cârnații din carne de capră ca la Soceni”  sunt de acum atestați ca fiind produs tradițional. Producătorul Ioan Păun din Soceni, comună Ezeriş, a reușit să demonstreze că produsul său are un istoric aparte și este produs după aceiași rețetă și cu aceleași mijloace ca în trecut.

Cârnații din capră ca la Soceni produs tradițional. Cel de-al cincilea produs tradiţional din Caraş-Severin a fost atestat. Astfel cârnaţii din carne de capră ca la Soceni au fost înscrişi în Registrul Naţional al produselor tradiţionale. Producătorul Ioan Păun din Soceni, comună Ezeriş era deja cunoscut în târgurile judeţului Caraş-Severin şi nu numai pentru că a participat de câteva ori chiar la Târgul Internaţional INDAGRA de la Bucureşti, astfel încât s-a hotărât să-şi ateste produsul tradiţional pentru că deţine efective de caprine, fiind în acest fel unul dintre cei mai activi mici producători de produse realizate în casă. Un kg de cârnaţi se vinde cu 5 de lei, iar cererea este mult mai mare ca şi ofertă.

Cârnați din carne de capră ca la Soceni” se obțin din carne proaspătă de capră, rasă Albă de Banat  și  pulpă de porc din gospodăria producătorului, afumați la fum natural.

Acesta al cincilea produs, cârnaţii ca la Soceni utilizează carne de capră la care se adaugă pulpă de porc, iar restul ingredientelor: usturoi, ardei iute din producţia proprie, sare, piper. Tradiţionalitatea este dată de vechimea reţetei, modul de preparare şi de produs

Cârnații din capră ca la Soceni produs tradițional. De asemene în județul Caraș-Severin 11 produse au obținut certificatul de produs montan. este vorba de sucuri de fructe și brânză de Cornereva, miere de Cornea, Mehadiaca, Broșteni și Berzasca.

Comentarii

comentarii