Greu sa fii batran si bolnav la Resita – Costuri majorate cu 125% la azilul de batrani

Modificări ale costului de întreținere a bătrânilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița. Consiliul Județean a stabilit printr-o hotărâre costul mediu lunar de întreținere pentru persoanele vârstnice îngrijite în Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița ca urmare a modificării metodologiei. Calcularea costului mediu lunar de întreținere a rezidenților din căminul pentru vârstnici (categoria dependenți, independenți, semidependenți) s-a majorat ca urmare a modificărilor legislative, cu un procent de 124,17%, în principal datorită includerii în modul de calcul al acestui cost și a sumelor care reprezintă cheltuielile cu salariile personalului, care nu au fost incluse până acum.

În acest cost mediu au fost luate în calcul și cheltuielile cu achiziționarea medicamentelor. Astfel, a crescut costul mediu care anul trecut era în jur de 1200 de lei, acum costul mediu la nivelul centrelor pentru persoane vârstnice ajunge la 2400-2700, cu mici fluctuții în funcție de categoria de beneficiari.

”Ca urmare a acestei modificări a metodologiei pe care centrele de persoane vârstnice au trebuit să o pună în aplicare la calculul costului mediu, pentru a nu pierde beneficiari, noi am modificat prin hotărâre de Consiliu Județean, odată cu aprobarea costului mediu, plafoanele în funcție de care susținătorii persoanelor din centrele de persoane vârsnice plăteau o contribuție pentru susținerea beneficiarilor în cadrul căminelor noastre. Am modificat aceste plafoane tocmai pentru ca susținătorii să nu plătească o sumă mult mai mare decât anii trecuți”, a explicat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Beneficiarul plătește pentru serviciile din cadrul instituției sociale un procent de 60% din pensie, iar diferența o plătește aparținătorul. Aparținătorul plătește acești bani în funcție de venituri pe membru de familie. Modificarea plafoanelor ușurează plata aparținătorilor bătrânilor, care ar fi ajuns să plătească 2000 de lei, mult prea mult pentru cât ar fi putut suporta majoritatea susținătorilor. De la caz la caz vor exista fluctuații, o creștere nu foarte mare față de cât plăteau anul trecut.

”Vreau să asigur susținătorii persoanelor vârstnice că, deși costul mediu s-a modificat substanțial, v-am spus de la 1200 a ajuns la 2700, aportul pe care dânșii trebuie să-l plătească nu crește foarte mult”, a mai adăugat președintele.
Cheltuielile lunare pentru o persoană vârstnică din centrul de la Reșița, în funcție de gradul de dependență, pe baza cărora s-a stabilit costul mediu lunar pentru anul 2017 sunt : pentru persoana dependentă – 2.708 lei, pentru persoana semidependentă – 2,697 lei, iar pentru cea independentă – 2.592 lei.

Diferența contribuției lunare de întreținere a beneficiarului va fi plătit de susținători dacă realizează venit lunar pe membru de familie mai mare de 782 de lei, pentru cei cu venituri sub 782 de lei sau fără venituri, diferența până la acoperirea valorii costului mediu de întreținere va fi suportată de către Consiliul Județean.

Comentarii

comentarii