Ochiul Beiului Şi Cascada Beuşniţa De Lângă Oravița- Destinație De Vacanță VIDEO

Undeva, în sud-vestul extrem al ţării şi al judeţului Caraş Severin, acolo unde se găseşte cea mai compactă suprafaţă calcaroasa din Romania, cu o suprafaţă de peste 800 de km pătraţi, se afla un loc miraculos în mijlocul celei mai frumoase şi fascinante, printre ultimele- păduri virgine din Europa. Mai exact, minunăţia se află la îmbinarea laturilor sudice ale munţii Aninei si cea nordică a munţilor Locvei.

Nu prea înalţi, cu vârfuri pleşuve ce arar trec de 1200 de metri, munţii oferă o imagine splendidă a ceea ce înseamnă lupta în timp dintre apă şi calcar. Fiecare a dat câte puţin, fiecare a câştigat câte puţin iar rezultatul sunt formele carstice care lasă mut pe ori şi cine ajunge în Valea Beiului sau a Beului, cum i se mai spune. DE la ochi, spre deal spre cascada , se întinde voalul de mireasă al ciobăniței care nu a mai apucat ziua nunții.
Tradiţia spune că neasemuitele frumuseţi ale zonei, ce ascunde atâtea frumuseţi şi mistere, sunt alimentate mereu de „lacrimile” unui bei legendar, de unde şi numele pe care acest loc l-a împrumutat de la cel ce a pornit cândva legenda: „Ochiul Beiului”.

Pentru a ajunge în valea Beiului, laşi în urmă oraşul Oraviţa, oraş aşezat pe Valea Mare, apuci pe un drum de asfalt până la Ciclova Română, după care paşii sau maşina te duc spre satele Ilidia, apoi Socolari şi în final Potoc.

Nu se ajunge chiar uşor la Ochiul Beiului, acolo unde se întâlnesc apa din ochiul turcului – adică, Lacul Bei şi undele pline de spune ale Beuşniţei- cascada pornită din voalul de mireasă neîmplinită al frumoasei ciobăniţe din preajma Potocului şi Socolariului.

O parte din drum a fost refăcută acum cinci ani şi pamblica de asfalt te duce până la 5 km de locul tainic. DE aici, cu maşina pe un drum forestier, dar bun, sau pe picioare, mergi înspre lac. Dar, tot traseul este plin de locuri ce-ţi taie răsuflarea cu frumuseţea lor.

Pe apa răului Bei, locuitorii din satul Potoc au construit mori pe apă în care îşi măcinau porumbul şi grânele. Pentru a ajunge la moară, sătenii din Sasca au săpat cu târnăcopul patru tunele în piatra muntelui. Acestea se mai văd şi azi şi scurtează distanţa dintre Bei şi Sacsa cu peste 20 de km.

De sute de ani, lacrimile Beiului plâng moartea păstoriţei

Legenda spune că un bei foarte bogat a fost la vânătoare prin aceste meleaguri. Ajuns în Poiana Florii, a văzut o frumoasă fată din satul Potoc ce îşi păştea oile. Frumuseţea ei l-a făcut să se oprească şi pe loc s-a îndrăgostit foc de ea. Beiul venea deseori s-o întâlnească, părăsind Cetatea Terezia ridicata de către turci, cetate ale cărei ruine se mai văd şi azi pe Dealul Cetăţii. Cum a aflat tatăl beiului de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă. În grabă a trimis un călău să omoare fata ce îi sucise minţile fiului său. ÎN apărarea fetei a sărit chiar Beiul îndrăgostit. Dar şi-a găsit iubita înjunghiata în locul unde acum este cascada. S-a luptat beiul din toate puterile cu ostaşii iar în luptă, a pierdut un ochi. Din locul în care a căzut acesta, a izvorât lacul ce-i poartă astăzi numele. Ochiul Beiului a vărsat multe lacrimi, după care beiul- şi-a înfipt hangerul în inimă. Din lacrimile lui s-a format izvorul care îi poarta numele. Din deal, din marginea lacului, vin apele cascadei Beuşniţa. Spumoase şi cu zgomot, acestea se aruncă la vale şi parcă ar vrea să înconjoare lacul Beiului.
Legenda spune că de fapt, apele spumoase ale cascadei, nu sunt altceva decât voalul de mireasă al păstoriţei care au plecat să se întâlnească în nemurire cu lacrimile beiului. Cele două cursuri de apă se întâlnesc la câţiva metri de malul lacului, se împreunează şi pornesc parcă bucuroase la vale.

Lacul aflat între arbori falnici, are diametrul de circa 20 de metri şi adâncimea de aproape 8 metri – dar apele au o transparenţă aparte, o culoare albăstruie şi, lucru curios, nu îngheaţă niciodată.

De fapt, în realitate, în lac se află un izvor, un izbuc- care împrospătează mereu apele lacului şi face ca apa lui sa aibă o temperatură egala şi vara şi iarna. Mai mult chiar, vara, apa are în jur de 3- 4 grade, iar iarna, temperatura apei ajunge şi la 10 grade peste zero. Se spune că în noaptea de Sânziene, la Ochiul Beiului se strâng, se-mbăiază şi dansează ielele pădurii. Ele sfârşesc jocul din noaptea sfânta înainte de ultimul cântat al cocoşilor, din ograda pădurarului de la cantonul silvic Bei. Localnicii leagă dispariţia celor plecaţi şi pierduţi prin pădurea virgină, de puterea amăgitoare a celor şapte iele.

SE mai spune că zona este bântuită de vrăjitoarele ce vin la cules de plante cu puteri miraculoase, între Sânziene şi Sfânta Mărie Mare, buruieni şi plante de leac crescute din… lacrimile beiului.

Pe copaci şi prin pădure, sunt marcate traseele turistice. Jos în vale, la cantonul silvic, sunt pregătite cele câteva spaţii de cazare. Nu sunt multe, în jur de 30 de locuri pe o serie, iar programarea trebuie făcută din timp la Ocolul Silvic din Sasca Montană sau la Direcţia Silvică Caraş Severin. Tot acolo este amenajat un spațiu de campare contra-cost. Mai înspre lac, la păstrăvărie, vă întâmpină Pepi și Florica, familie de pădurari și păstrăvazi cu tradiție, nu glumă. De aici puteți cumpăra cu numai 18 lei păstrăv viu pe care, dacă o rugați frumos, Florica, vi-l curăță în câteva secunde cu o dexteritate demnă de invidiat. De fapt, Pepi a fost și ghidul nostru care ne-a purtat pașii spre lac și cascade și căruia îi mulțumim cu plecăciune.

O altă posibilitate de cazare ar fi la o pensiune din Sasca Română unde un sejur complet se apropie de 100 de lei de persoană pe zi, dar mai sunt posibilităţi la cort, în fânul din podurile sălaşelor sau la localnicii din Sasca, Potoc sau Socolari.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Comentariile sunt închise.