VIDEO Competiție sportivă la Școala Gimnazială Nr. 8 Reșița pentru cei mai mici dintre elevi

Școala Gimnazială Nr.8 a organizat astăzi o competiție sportivă dedicată copiilor din segmentul clasele 0-IV. Copiii și-au arătat abilitățile sportive într-un concurs de mini-fotbal organizat între echipa Școlii Nr.8, AS Mundo și AS Văliug. Evenimentul sportiv a fost organizat la inițiativa Asociației de Părinți din cadrul școlii.

[youtube id=”qrcFBpn6exg”]

”După cum se vede parteneriatul dintre școală, familie și comunitatea locală chiar funcționează și trebuie neapărat să încercăm să îndreptăm copiii spre mișcare, spre sport. Să încercăm să-i rupem de lumea calculatorului, tabletelor și telefoanelor”, a precizat directorul adjunct al școlii, prof. Eva Manu.

Această competiție sportivă organizată sub genericul Cupa mini-fotbal are ca scop prevenirea obezității în rândul copiilor.

”Încercăm să atragem copii să facă sport datorită afecțiunilor de care suferă mulți copiii la ora actuală și nu ca să le umplem timpul liber, nu acesta este mesajul nostru ci ”minte sănătoasă în corp sănătos” pentru ca astfel să aibe rezultate bune și la învățătură. Considerăm că este un lucru binevenit (…)și încercăm la nivelul întregului municipiu să promovăm această activitate. Noi nu vrem să avem câștigători. Toți copii vor câștiga. Vedeți trofeele sunt egale. Nu am vrut să fie diferențe”, a declarat Sorin Orbulescu, președintele Asociației de Părinți și organizatorul acestei manifestări.

Parteneri ai acestei competiții au fost AS Mundo, școala privată de fotbal a cunoscutului fotbalist Lucian Dobre, bucurându-se și de sprijinul Direcția Județene pentru Sport și Tineret și al Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin.

La final micii fotbaliști au fost premiați cu diplome, medalii, plachete dar și cupe pentru fiecare echipă participantă.

Comentarii

comentarii