Sărbătoarea Sf. Gheorghe – Traditii si obiceiuri din Romania

Sărbătoarea Sf. Gheorghe are o importanță deosebită în cultura tradițională românească, sfântul având dedicat un număr de trei zile în calendarul popular: 22 aprilie – ajunul, 23 aprilie – Sf. Gheorghe și 24 aprilie – calul lui Sf. Gheorghe.

În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului”, lui îi sunt încredințate cheile vremii și, la porunca sa, se închide și se deschide anotimpul cald.

Credinţe şi superstiţii

• Oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.
• Busuiocul semănat înainte de răsăritul oarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstitde toată lumea.
• La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece.
• Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.
• La Sân-Georgiu ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp.
• Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.
• Dacă la Sân-Georgiu e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab (nemănos).
• În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an.
• Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat.
• Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie – se face grâu şi fân.

Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sf. Gheorghe are în cultura populară și atributul de patron al păstorilor.

I. Sărbătoarea Sf. Gheorghe în tradiţia populară

Ziua de 23 aprilie marchează în calendarul popular începutul anului pastoral. Denumită popular Sângiorz, este o sărbătoare prestigioasă cu semnificaţii multiple: agrare, pastorale, divinatorii, propiţiatorii şi augurale. Gesturile şi actele circumscrise acesteia durează 3 zile, la fel ca şi la alte sărbători mari.
Sângiorzul deschide şi ciclul vegetaţional, marcând intrarea în anotimpul cald, care se va încheia la Sf. Dumitru, Sâmedru.
Apa, focul şi ramurile verzi sunt prezenţe emblematice ale aceste sărbători, având calităţi purificatoare, apotropaice şi stimulatoare.

1. Ajunul Sf. Gheorghe – Sângiorzul vacilor, Alesul, Mânecătoarea, Împroorul – 22 aprilie

Sângiorzul vacilor; Alesul

În ziua de ajun a zilei de Sf. Gheorghe, 22 aprilie, denumită popular Sângiorzul vacilor sau Alesul, se desfăşoară o serie de obiceiuri ce marchează ritual începutul anului pastoral, fiind o sărbătoare a ciobanilor. Aceastea presupun alegerea ciobanilor, a locului unde se va face strunga sau stâna, alegerea mieilor şi pregătirea oilor pentru primul muls, precum şi prepararea primului caş.
Primul muls al oilor este marcat de gesturi rituale, deorece sărbătoarea presupune intrarea într-un interval de timp sacru în care forţele naturii puteau fi influenţate. Primul muls se făcea printr-un colac sau printr-o cunună de plante cu proprietăţi magice, despre care se credea că pot asigura sănătatea animalelor şi belşug la producţia de lapte.

Foto: Odeta Catană, sat Seuca, jud. Gorj

Găleata în care urma să se pună laptele de la primul muls era pregătită în mod minuţios: se toarnă “apă curgătoare, adică din râu”sau “apă neîncepută din fântână” şi iarbă verde. Marginea găleţii este decorată cu fire de salcie, împletite în forma unei cununi subţiri, cărora li se adaugă uneori un ban de argint.
Mănunchiul de plante este aruncat apoi într-o fântână, având rostul de a asigura o cantitate îndestulătoare de lapte, urmând principiul magiei prin similitudine, invocat în textul care însoţeşte acest gest:“- Aşa să izvorască laptele în pulpa oii, ca apa în fântână!”.
În unele zone, pe marginea găleţii în care se mulgeau pentru prima dată oile se aşeza „colacul oilor”, de forma unei cununi, preparat din făină de grâu curată, cu apă şi sare, uns cu gălbenuş de ou. Colacul era apoi luat de către doi păstori care trăgeau de el pentru a-l rupe, existând credinţa că cel care rămânea cu partea mai mare va avea noroc la oi.
În unele zone, la primul muls se folosea, în locul colacului, o cunună din ramuri verzi, care avea ca scop, pe de o parte, asigurarea belşugului de lapte şi, pe de alta, protecţia împotriva forţelor malefice, active în această perioadă.

Mânecătoarea

Ajunul zilei de Sf. Gheorghe, Mânecătoarea, este o perioadă caracterizată de prezenţa spiritelor malefice, strigoi şi strigoaice, care umblă noaptea pentru a lua mana laptelui de la vaci. Prezenţa acestora este controlată şi contracarată cu ajutorul plantelor cu virtuţi apotropaice, cum sunt usturoiul (în Bucovina), rugul de măceşe, bozul, pelinul, odoleanul, rostopasca sau leuşteanul (în Banat), rugul verde şi leuşteanul (în Transilvania).

Foto: Boz, pelin, odolean, rostopască; http://www.eplante.ro

Prevenirea acţiunii strigoilor de mană se realizează prin intermediul unor practici variate: ascunderea sau ungerea cu usturoi a limbilor de meliţă (cu care aceştia obişnuiesc să se bată şi pe care călătoresc strigoaicele) producerea de zgomote de bucium, afumarea vitelor, grajdurilor şi stânelor, aşezarea ramurilor de rug la ferestrele şi uşile adăposturilor pentru animale, agăţarea spinilor la poartă sau ungerea ugerului vacilor cu usturoi.
Pentru a apăra de acţiunea răuvoitoare a strigoaicelor de mană asupra oilor, femeile pregătesc, în ziua de 21 aprilie, o substanţă specială, unsoarea sau untura de oi, cu care păcurarii trebuie să atingă animalele. În compoziţia acesteia intră, în afara unturii de porc preparată într-un mod special (neapărat luată de la un porc de culoare neagră), diferite plante – usturoi, laptele câinelui, boz, leuştean, pelin, scai, urzică sau salcie cu mâţişori – precum şi alte substanţe adunate în cursul anului precedent – plante adunate în ziua de Tudorusale (a 25-a zi dintre Paşti şi Rusalii), uscate şi amestecate cu tămâie.
Plantele utilizate la prepararea unturii de oi au, pe de o parte, rostul de a aigura sănătatea animalelor şi sporul laptelui, iar pe de altă parte, au puterea de a păzi turma ţinând la distanţă fiinţele malefice.
Tot pentru protecţie, la ieşirea oilor din staul se punea un lanţ la poarta fiecărei gospodării. Pentru a impiedica animalele sălbatice să atace, se punea o secure şi doi piepteni de cânepă încleştaţi, ca să se încleşteze gura lupului.

Împroorul

În dimineaţa ajunului Sângiorzului, are loc Împroorul, adică păşunatul pe rouă, gest menit să asigure sănătatea vitelor în anul respectiv şi pentru a asigura o cantitate suficientă de precipitaţii.

Foto: Ania Moldoveanu

Credinţe şi superstiţii

• Oamenii stau toată noaptea treji, ca să fie vioi şi sănătoşi tot anul.
• Vitele se bagă în holda de grâu şi când vin acasă, se ia o mână de grâu care se păstrează şi se amestecă în grâul de semănat, ca să se facă mult şi frumos la anul.
• Oamenii se bat cu urzici pentru a fi harnici şi iuţi tot anul.
• În dimineaţa ajunului Sf. Gheorghe, femeile scot sculele de ţesut afară, ca să răsară soarele peste ele, pentru a avea spor la lucru.
• Oamenii se încing cu ramuri verzi ca să nu îi doară mijlocul.

2. Sf. Gheorghe – Sân-Giorgiu, Sângiorz – 23 aprilie

La Sângiorz, spaţiul predilect de desfăşurare a actelor rituale este cel exterior, iar actele performate vizează dominarea omului asupra strigoilor, prin practici de alungare a acestora: aprinderea de focuri rituale, cântatul din bucium, fumigaţii şi stropire cu apă, producerea de zgomote şi pomenile de îmbunare a defuncţilor.

Renaşterea naturii

Una dintre practicile cu raspândire generală în ziua Sf. Gheorghe este împodobirea casei şi anexelor cu simboluri vegetale ce marchează renaşterii naturii.
Emblemele vegetale utilizate variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de tufan sau de păr, în Transilvania rug verde şi leuştean, rug sau frunză de fag sau gorun în Banat, şi au şi rol în protejarea casei şi gospodăriei de acţiunea strigoilor de mană care sunt foarte activi în această perioadă.

Foto: Ania Moldoveanu

Semnificaţia apotropaică a elementului vegetal se extinde pe întregul perimetru al gospodăriei tradiţionale care este pus la casă, la adăposturile animalelor şi la cele în care se păstrează cerealele, la fântâni, uneori la grădina de legume sau la holde, şi chiar la cimitir.

Alungarea strigoilor

O metodă eficientă de contracararea a strigoilor o reprezintă plantele cu calităţi magice, dintre care cea mai redutabilă este usturoiul. Punctele esenţiale care fac legătura cu exteriorul şi pe unde ar putea intra strigoii – pragul uşii, cercevelele ferestrelor, hornul sunt unse cu usturoi, făcându-se semnul crucii. De asemenea, se impune consumul usturoiului de către oameni, care se şi ung cu el pe corp, pe frunte, în piept, în spate şi pe la încheieturi, pentru a protejaţi de orice acţiuni nefaste.
Ca să apere oile de vrăji şi de luatul manei, ciobanii se scoală în ziua de Sf. Gheorghe în zori de ziuă şi buciumă, crezându-se că până unde ajunge buciumul, până acolo merg vrăjile.

Foto: Buciumaş; Albumul România Natură, clădiri, viaţă populară, Leipzig, 1933.

Pentru a proteja vitele, tot înainte de răsăritul soarelui, se presăra împrejurul vacii mac pentru ca nimeni să nu poată lua laptele de la acea vacă, aşa cum nimeni nu poate să culeagă macul presărat.

Stropitul

După o noapte în care forţele malefice se manifestă puternic şi în care energiile sacre pot să-i contamineze negativ pe oameni, în ziua de Sf. Gheorghe se impune scăldatul sau stropitul ritual, al oamenilor, animalelor, sau al obiectelor din gospodărie, în vederea purificării şi a asigurării unei stări bune de sănătate şi de prosperitate în anul ce vine.
Băieţii le udă pe fete ca să nu se apropie de ele strigoaicele sau pentru ca fetele să nu se transforme în strigoaice, reprezentând totodată un gest de bucurie şi mulţumire pentru apropierea primăverii.

Focurile rituale

O importantă funcţie apotropaică au focurile rituale, fiind legate de o străveche credinţă în rolul purificator al focului. Rolul focurilor rituale era fie acela de purificare a spaţiului, în cazul sărbătorilor ce marchează începutul unui nou an, fie înlăturarea vieţuitoarelor dăunătoare, sau a spiritelor malefice, cu precădere a strigoilor care ameninţă mana câmpului sau mana vacilor, mai ales în această perioadă.

Foto: Ania Moldoveanu

Utilizarea focurilor rituale s-a extins, ca şi în cazul ramurii verzi, uneori fiind organizate dincolo de limitele gospodăriei, în curtea bisericii, în grădini, pe uliţe, le răspântii, pe dealuri, la fântâni, ape curgătoare sau la cimitir.

3. Calul lui Sf. Gheorghe – 24 aprilie

A treia zi în care este serbat Sf. Gheorghe este considerată a fi una deosebit de importantă, impunând restricţii severe legate de muncă. Dacă în prima zi a sărbătorii se poate lucra după prânz, în această zi nu se lucrează deloc, pentru ca animalele sălbatice să nu atace vitele şi gospodăriile.

Credinţe şi superstiţii

• Se serbează Calul Sf. Gheorghe pentru că cu ajutorul lui sfântul l-a putut ucide pe balaur.
• Calul Sf. Gheorghe se ţine pentru ca munca să meargă bine.
• Se ţine pentru că e rău de gadini (animale sălbatice).

II. Sf. Gheorghe în legendele populare

Foto: Icoană pe sticlă, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe; Copyright: Academia Română – BUCUREŞTI Din Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural National

În legendele populare Sf. Gheorghe este considerat a fi „străjer al timpului”, alături de Sf. Dumitru. Dumnezeu le încredinţează cheile vremii şi aceştia pot închide sau deschide vremea, după purtarea oamenilor. Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru sunt reprezentaţi călare: Sf. Gheorghe, când aleargă cu calul său face iarba şi copacii să înverzească, deschide pământul şi aduce primăvara, iar Sf. Dumitru, aduce frigul, zăpada şi iarna. Între ei ar exista un legământ pe viaţă şi pe moarte: dacă pădurea nu este înfrunzită pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângeorz. Aceeaşi soartă o va avea şi Sâmedru dacă de ziua lui, 26 octombrie, Sângiorzul va găsi frunze pe arbori.
Una dintre reprezentările grafice cele mai frecvente a Sf. Gheorghe este aceea de „omorâtor al balaurului”, ilustrând legendele în care se povesteşte că acesta ucide un balaur care ameninţa o cetate sau, în alte variante o scorpie care mânca copiii dintr-un sat.
În credinţele populare româneşti Sf. Gheorghe e numit „capul primăverii”, despre acesta se spune că poate învinge vrăjitoarele sau că poate să le zădărnicească actele magice, poate arata celor aleşi comorile. Tot el este chezaşul tuturor tocmelilor şi patronul tinerilor şi al armoniei familiale.

III. Sf. Gheorghe în calendarul religios

Foto: Icoană pe sticlă, Sfinţii Militari Gheorghe, Theodor – Tiron şi Dimitrie; Copyright: Muzeul Naţional al Ţăranului Român – BUCUREŞTI Din Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural National

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Capadocia, din părinti creştini, a trăit în secolul al IV-lea în timpul împăratului Diocleţian. Datorită calităţilor sale, ajunge în slujba împăratului, ca militar, şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor, începute în anul 303. Sf. Gheorghe îşi mărturiseşte credinţa în Histos şi va fi întemniţat, din cauza convingerilor sale. În încercarea de a-l abate de la credinţa sa, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie, care rămâne ziua sa de prăznuire.
În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Această ipostază ilustrează o legendă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, care era terorizată de un balaur. Reprezentarea sfântului biruitor ilustrează modelul de curaj în lupta cu diavolul.
Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca tribun militar cu o diademă pe cap, cu o platoşă sub mantie, ţinand o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.
În unele icoane Sf. Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.

Selecţie de imagini: Bunuri culturale referitoare la Sf. Gheorghe (23 Aprilie) – icoane, în Patrimoniul Cultural Național

Surse:

Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, editura „Grai şi Suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 1995.
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, editura Paideea, 2001.
Narcisa Știucă, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, vol. II, editura Cartea de Buzunar, 2006.
http://www.crestinortodox.ro/sfantul-gheorghe/sfantul-mucenic-gheorghe-118692.html

Text: Analist-etnolog Ania Moldoveanu, ania.moldoveanu@cimec.ro

Comentarii

comentarii