VIDEO Consiliul Judetean Caras Severin cu conturile blocate

Reuniţi în şedinţa extraordinară, astăzi, consilierii judeţeni cărășeni au aprobat documentaţia şi indicatorii tehnico-economici, precum şi contribuţia forului judeţean la proiectul ”Modernizarea DJ 581, intersecţia cu DJ 586 A (Secăşeni) – intersecţie cu DN 57 (Grădinari)”, ce va fi depus spre finanţare prin Programul Operațional Regional.

”A fost un singur punct de ordinea de zi, şi anume, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, a indicatorilor tehnico-economici şi a contribuţiei Consiliului judeţean, pentru Modernizarea DJ 581 Secăşeni–Grădinari. Acest proiect de modernizare a drumului judeţean va fi depus, pentru finanţare, pe Programul Operaţional Regional. Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate, fapt pentru care mâine vom depune acest proiect, care sperăm să primească finanţarea”, a declarat preşedintele CJ Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

Drumul judeţean 581, între Reşiţa şi Grădinari, are o lungime totală de aproape 40 km, iar durata de exploatare a sectorului supus modernizării este cu mult depăşită.
În aceeași ședința, președintele Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, a explicat situaţia conturilor blocate. ”Este vorba de două contracte, care s-au scos la licitaţie, cofinanţate de la Ministerul Dezvoltării, pentru două drumuri judeţene. La CJ s-a făcut o solicitare prin care s-a dorit cesionarea celor două contracte, adică, firma care a câştigat un drum să preia şi celălalt drum. S-a făcut această cesionare prin semnătura unui vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin, de la vremea respectivă. În anul 2015, Curtea de Conturi, fiind în control la Ministerul Dezvoltării, au considerat că această cesiune nu este legală. Ca urmare a acestei decizii, Curtea de conturi a transmis, către CJ, o solicitare de returnare a celor două sume, în valoare totală de 13 milioane lei. Eu şi colegii mei din CJ, în acel moment, am hotărât să atacăm în instanţă această decizie, pentru că era vorba despre banii cetăţenilor din judeţul Caraş-Severin”.

Președintele forului județean a mai spus că ,,Reprezentanţii Ministerul Finanţelor, prin Administraţia financiară judeţeană, a considerat că nu pot să deblocheze conturile, având în vedere că nu le permite legislaţia. Am apelat apoi la o altă formă de atac în instanţă, şi anume, am iniţiat o Ordonanţă preşedinţială, la Curtea de Apel Bucureşti, care în data de 29 iunie, ne-a fost admisă, prin care i se ordona Ministerului Finanţelor, deblocarea conturilor Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Între timp, Ministerul Finanţelor a făcut recurs. Din punctul nostru de vedere, recursul nu suspendă această Ordonanţă preşedinţială şi că aceasta, prin efectul legii, este executorie. Noi considerăm că, în acest moment, conturile judeţului Caraş-Severin, ţinând cont de Ordonanţa preşedinţială, ar trebui deblocate”.

Comentarii

comentarii