EXCLUSIV VIDEO FOTO Fata înjunghiată și violată de criminalul Măran, a vorbit cu reporterii InfoCS

Tânăra de 17 ani a fost chinuită și batjocorită în cel mai josnic mod de cel care îi fusese cunat și în care avea încredere. Ba mai mult, după ce au fost bătute și violate, Mirabela și Sora ei Iasmina, au fost lovite cu cuțitul de nenumărate ori. Sora ei de 14 ani a murit fiind-ui secționată traheea iar scăparea Mirabelei, a venit din faptul că a intrat în comă iar agresorul Măran a crezut că este moartă. Transportată la Spitalul de Urgență din Reșița, medicii i-au salvat viața iar acum în exclusivitate, Mirabela Florea a făcut primele declarații pentru InfoCS.
,,În prezent, starea pacientei Florea este stabilă. A fost salvată prin aspirație continuă a lichidului și sângelui din cavitatea pleurală Fata a fost înjunghiată de patru ori. Una dintre loviturile cu cuțitul aplicate de acest ucigaș a fost aproape mortală. Cuțitul i-a intrat în cavitatea pleurală și a provocat această hemoragie internă. Celelalte plăgi au fost suturate și se află în permanentă monitorizare de către cadrele medicale și doctorii de gardă. Astăzi i se va face o toaletă în zonă capilară deoarece are părul năclăit de sânge datorita faptului că a zăcut într-o baltă de sânge” a declarat pentru InfoCS doctorul chirurg, Romeo Dumitrescu.
Cu voce stinsă și cu acordul mamei și al fratelui său fiindcă totuși este minoră la 17 ani, fata internată la Reanimare a spus că ,,Eram cu sora mea jos în fața blocului la un magazin mixt non-stop. A venit Măran acolo, am intrat în vorbă, ne-a luat și ne-a spus să mergem în oraș. De acolo, ne-a dus la Agadici ca să se întâlnească el cu o fată; aceea fată nu a mai venit și de ciudă, a făcut scandal și s-a răzbunat pe sora mea (a luat-o la bătaie nn). Apoi, am plecat mai departe cu mopedul lui la Ticvaniul Mic pe un câmp pe lângă clădirea demolată a gării. Acolo, a devenit violent, a început să ne alerge pe câmp, să ne lovească cu pumnii, cu palmele și cu picioarele. Pe sora mea mai mică a legat-o de gât de copac, ea a început sa țipe, eu eram în altă parte cum m-a fugărit, mi-am făcut curaj și m-am întors să văd de ce țipă sora mea, să o ajut. Atunci m-a prins și pe mine, m-a legat de alt copac, a început să de-a cu cuțitul în noi și din acel moment nu mai știu nimic” a declarat pentru InfoCS, Camelia Mirabela Florea, sora mai mare care a scăpat cu viață.
Fata care a trecut prin coșmarul vieții ei, se află acum la Terapie Intensivă. Este în grija medicilor și fiindcă și-a revenit și starea ei este spre bine, a fost lăsată singură de către rude, în grija medicilor.
Ceilalți membrii ai familiei au coborât cu toții la parterul clădirii, la morga spitalului. De acolo au ridicat trupul Iasminei, cealaltă soră de 14 ani. Trupul neînsuflețit al micuței a fost transportat de la Reșița pe cheltuiala Primăriei Oravița, la capela orașului. Tot administrația publică din Oravița i-a cumpărat fetei sicriul și tot ce mai trebuie. La intervenția primarului Dumitru Ursu, consilierii locali au aprobat un ajutor de urgență pentru ca familia să poată să-i facă bietei fete o înmormântare creștinească.
Fata a fost îmbrăcată în rochie albă de mireasă pentru o nuntă la care nu va participa niciodată. Rochie albă de mireasă pentru o ,,nuntă” de care rudele își vor aminti cu durere toată viața.

Mâine va fi înmormântarea Iasminei. E vor aduna acolo neamurile și cunoscuții, prietenii. Mirabela va lipsi. Ea nici nu știe că sora ei nu mai există, că a fost ucisă și că este înmormântată în rochie albă de mireasă. Rudele și medicii au decis că pentru a o proteja, este mai bine ca să afle acest lucru mai târziu. Acum ea știe că sora sa este internată și într-un alt salon al spitalului.


Comentarii

comentarii