VIDEO Calendarul taranesc de la Soceni – Prognoza meteo cu ajutorul ….cepei

Anul Nou este socotit a fi unul dintre cele mai favorabile momente pentru prognozarea vremii sau a recoltelor viitoare. Ţăranii din Banatul Montan au o tradiţie în aşa ceva din tată în fiu. Ei apreciau şi chiar o mai fac şi în ziua de azi, lunile ploioase sau perioadele de secet[ pe baza unui aşa numit – calendar din foi de ceapă.

,,În noaptea de ajun de an nou, se taie din ceapă 12 foi. Toate la fel de egale şi la fel de mari. Căuşurile astfel obţinute se aşează peste calendarul de la biserică şi se botează cu numele lunilor din an. Într-o cameră în care se intră foarte rar, să fie mai rece – se pune în cantităţi egale sare în fiecare coajă. Se lasă câteva ore, musai până spre dimineaţă- timp în care se bea o răchie cu nucă și zahăr ars și se mănâncă crame cu varză acră, după care urmează aprecierea lunilor ploioase după cantitatea de apă acumulată în cupele foilor de ceapa” spune Nicolae Gheju din Soceni. Acolo unde se va aduna mai mult apă, înseamnă că lunile vor fi ploioase.

O altă metodă este cea privitoare la intervalul 24 decembrie – 7 ianuarie. Adică, din ajun de Crăciun şi până la Bobotează. Bătrânii satelor spun că așa cum sunt aceste zile, așa vor fi cele 12 luni ce le corespund. De pildă, ziua de 25 decembrie – prima zi de Crăciun, corespunde lunii ianuarie, 26 decembrie este corespondenta lui februarie și tot așa până la Bobotează. Dacă ninge sau ploua în ziua de Crăciunu, înseamnă că luna ianuarie va fi ploioasă. Şi tot aşa pentru fiecare lună a anului.

Comentarii

comentarii