DE ce nu se mai intorc ACASĂ românii plecați în occident?

grafic romania josDe mulți ani m-a frământat întrebarea firească: De ce nu se mai întorc românii din Occident acasă? Am avut ocazia în luna ianuarie anul acesta să călătoresc în trei orașe din Germania și să discut cu românii plecați de ani buni la lucru afară. Aici am întâlnit comunități puternice românești construite în jurul bisericii ortodoxe și al asociațiilor românești. După fiecare liturghie duminicală preotul oficia parastase pentru morții români din Germania care se încheiau la un pahar de vin roșu și la o linguriță de colivă sau o bucată de colac. Cu români m-am întâlnit pe stradă în preripluri turistice, în gări, baruri sau la bibliotecă. Cu fiecare român cu care m-am întâlnit le-am pus întrebarea de ce nu se întorc în țară. Nu toți românii plecați la lucru în Germania sau în Occident s-au realizat profesional sau material. Unii lucrează în spitale ca medici sau asistenți medicali, alții în construcții, salubritate, servicii sau trăiesc numai din șomaj. Niciunul cu care am vorbit nu mi-a spus că ar vrea să se întoarcă în țară. Motivul nu a fost neapărat unul material, pentru că nu toți românii o duc bine afară, ci pur și simplu îi deranjează mentalitatea din țara noastră, rămasă undeva ca o sinteză între comunism, manelism și balcanism. Românilor de afară nu le mai place să fie mințiți ca cei din țară de Ponta, Băsescu, Antonescu, Blaga sau Udrea. Ei nu mai cred în clasa politică din România, care a dus țara la dezastru și exasperare. O consideră o clasă politică de infractori interesată numai cum se fură banul public și nu au fost în stare să construiască o autostradă spre vest ca vecinii unguri măcar. Dovada e întâlnirea recentă de la o cabană de vacanță a unui magnat clujean, unde un ministru îi învăța pe prefectul de Cluj, rectorii universitari și pe înalți funcționari publici cum să fure banul public cu milionele de euro. Ați auzit de o demisie sau o anchetă DIICOT, această instituție preocupată mai mult să prigonească patrioții români decât să prindă hoții din politica mare românească. De acest bizantinizim și clientelism politic fără de nicio reacție a societății civile și a poporului sau săturat românii de afară și nu mai doresc să se întoarcă. Ei au văzut în Germania așa cum am văzut și eu că dacă ești inteligent, cinstit, muncești și îți vezi de treabă ești apreciat, plătit mai bine, evidențiat și promovat. În schimb acasă, în România, care a devenit o societate structurată feudal și tribal nu ai nicio șansă dacă nu faci parte din nomenclatura securisto-comunistă care a pus mâna pe țară odată cu asasinarea lui Ceaușescu. Românii de afară nu mai suportă mentalitatea de șmecheri a autorităților, de furăciuni a politicienilor, de ignoranță și dezinteres a simplilor români care datorită sărăciei au fost duși la exasperare și indolență. În România descurcăreții, hoții și maneliștii politici sau culturali au devenit modele de succes în loc să fie la zdup. România a ajuns la capăt de drum într-o fundătură morală fără precedent în istoria sa și de vină nu este numai clasa politică de infractori, dar și poporul că și-a pierdut simțul rațiunii și reacțiunii drogați de minciuna electorală, televiziuni de știri generaliste și de divertisment care fac jocurile unui pumn de magnați proveniți din elita securistă și comunistă care au acaparat avuția națională în complicitate cu marile companii multinaționale. Instituțiile din România au devenit feude politice. Nu întâmplător, noi avem o pleiadă de baroni locali în perioada post-decembristă, de la Mischie, Hrebenciuc, Oprișan sau Mazăre. Universitățile noastre datorită nepotismului au devenit printre ultimele din Europa și lume. Ce comparație să fac dintre Universitatea Leipzig sau Humboldt din Berlin la care am studiat sau vizitat și universitățile noastre, în care decanul e soțul, pro-decanul e soția, conferențiarul e fiica, lectorul e ginerele și asistentul e amanta șefului catedrei. De aceea suntem pe locul 724 în Top Shanghai și riscăm să batem locul o mie pentru că nu s-a schimbat aproape nimic de la PDL la USL, doar culoarea politică, alte alte fețe aceleași hoții. Românii de afară nu mai doresc să se întoarcă acasă că nu au la ce și de ce. România a rămas confiscată de o clasă politică iresponsabilă, în care munca cinstită și aprecierea valorilor nu mai e nici măcar propagandă. În România, numai hoțiile, șmecheriile, mitomania de tipul unor Băsescu sau Ponta sunt apreciate, votate și promovate. Când m-am întors acasă aflu, deși tovarășul premier Ponta se lăuda în toată presa că ni s-au restaurat salariile în administrația publică, acesta de fapt mi-a scăzut pentru că sporul de fidelitate într-o instituție sau întreprindere românească s-a anulat. Bineînțeles, la alți funcționari politici, salariile le-au crescut considerabil, iar Uioreanu face angajări “ilegale” de liberali la Tetarom, că „așa e în tenis”, vorba lui Toma Caragiu. În România nici să fi fidel unei firme sau instituții nu mai contează, atunci ce naiba mai contează în nenorocita asta de țară, numai să fi plimbător de mape și cafele la cabinetele miniștrilor Mureșan, Udrea, Videanu, M. Câmpean, Chițoiu sau Mitrea etc.: numai să furi și să faci ilegalități, vorba unor înregistrări recente ale unor miniștri pesediști și liberali. Întors acasă, după experiența germană, i-am înțeles foarte bine, din păcate și cu inima sfâșiată, pe românii care au rămas afară. Ei fac comparația, o țară cu un sistem care funcționează și o Românie destructurată de clanuri și interese politico-economice aproape tribale. Și nicio șansă să facă cineva ordine în politica și societatea noastră în viitorul apropiat…

Ionuț Țene

Comentarii

comentarii

4 thoughts on “DE ce nu se mai intorc ACASĂ românii plecați în occident?

  1. O mare tristețe… Oricum, situația aceasta ni se datorează și nouă, celor plecați! Au rămas acasă doar cei ce nu aveau motive să plece. Cine sunt ăia? Este normal să se fi ajuns aici. Și apoi în lipsa majorității oamenilor onești și muncitori era firesc să înflorească non-valoarea și mârșăvia. Suntem vinovați și noi, am întors spatele și am plecat…

  2. Ca sa fiu sincer si eu sînt plecat din tara din 1990. Am lucrat în Resita ca vatman pe tramvai de la inaugurare. Am venit în Germania, n-a durat mult si am început lucrul tot ca vatman pe tramvai aici. Ultima data cînd am fost în Resita în concediu, a fost în anul 2003. Cînd am vazut ce-i în Resita, în ce hal a ajuns, mi-au dat lacrimile si cînd trebuie sa citesc pe net ca tramvaiul resitean s-a desfintat, ma doare sufletul. O reîntoarcere în România este pur si simplu exclusa. În articol ai adus vorba de MANELE. Asta se pare ca a ajuns la români un fel de drog. În 2003 am stat 2 saptamîni în Resita. Am zis ca înebunesc nu alta. Nu exista local, taxi, terasa open air, hotel unde sa nu auzi miorlaiturile astea insuportabile. Cînd am plecat, am zis „doamne ajuta ca am scapat”. Manelele astea sînt pur si simplu teroare psihica. Parca nu mai exista alt ceva.

Comments are closed.