FOTOGALERIE Reșița luminată de Alaiul lampioanelor- sărbătoarea Sfântului Martin
Alaiul lampioanelor- sărbătoarea Sfântului Martin
Sute de copii de toate vârstele l-au sărbătorit aseară la Reşiţa pe Sfântul Martin. Sărbătoarea este prilej de bucurie şi de petrecere tainică la ceas de seară pe străzile oraşului. Copii care altfel nu au ce căuta pe stradă atunci când se lasă întunericul, aseară au avut voie să se plimbe în voie. Mai mult chiar, ei şi-au luminat calea cu ajutorul lampioanelor făcute de mâna lor şi cu ajutorul educatoarei,. Învăţătoarei sau bunicii, după caz.
În calendarul romano-catolic, în 12 noiembrie, este o sărbătoare ce îi este dedicată Sfântului Martin, episcop de Tours, unul dintre importanţii sfinţi ai bisericii creştine apusene.
An de an, în amintirea Sfântului Martin, are loc tradiţionalul Alai ale lampioanelor.
În municipiul Reşiţa, la Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” copiii şi însoţitorii au asistat la celebrarea Liturghiei, după care, toată lumea a format alaiul lampioanelor care a pornit prin oraş. Copiii care au participat la Liturgie, însoțiți de părinți, au lampioanele la ei, care mai de care mai original. Ei au început fabricarea acestora încă de săptămâna trecută. Unii le/au fabricat la școală sau la grădiniță iar alții, și-au dat ca loc de întâlnire Biblioteca germană din Reșița unde au lucrat manual lampioanele lor. Bucuroși nevoie – mare, micuții se încolonează în fața bisericii şi pornesc în alai spre Casa de cultură. Alaiul format din sute de ,,licurici” șerpuiește pe strada care a prins viață și răsună de vorbele și veselia micuților.
,,Ce îți poți dori mai mult decât să poți vedea aceste fețe de copii bucuroşi care își poartă cu mândrie lampioanele făcute cu mâna lor” spune președintele Forumului German, Erwin Țigla- principalul organizator și sufletul manifestării an de an. Copiii ajung în piaţeta de la Casa de cultură unde cu bucurie împart între ei dulciuri şi beau ceai adus de acasă.
Câteva cuvinte despre Ziua Sfântului Martin
Ziua Sfântului Martin este sărbătoarea lui Martin de Tours, fixată în calendarul catolic și protestant la data de 11 noiembrie. În Europa Centrală acest obicei are forme diferite, dar în principal constă într-o procesiune cu cântece despre Sf. Martin și o masă festivă, înaintea postului Crăciunului.
Acest obicei provine din lumea antică, din Imperiul Bizantin, în care creștinii sărbătoreau Ziua Sfântului Martin (11 noiembrie) ca pe ultima mare sărbătoare de dinaintea postului de 40 de zile al Crăciunului.
Această sărbătoare a fost preluată și pe Valea Rinului, unde la data de 11 noiembrie este declarat oficial Carnavalul. Impozitul era plătit în trecut prin produse naturale, iar gâsca era îndopată înainte de Crăciun, de aici provine „gâsca” ca simbol al sărbătorii Sf. Martin.
În seara zilei de Sf. Martin are loc în Europa Apuseană o procesiune a copiilor, în care aceștia parcurg un anumit traseu având lămpașe în mâini și cântând cântecul lui Martin.
Legenda Sf.Martin
Se ştie că legendele s-au transmis din generaţie în generaţie pe cale orală, aşa încât ele diferă în amănunt dar se aseamănă în ansamblu. Astfel într-una dintre ele Martin von Tours ( 316-397) ar fi fost fiul unui tribun roman, într-o altă legendă se spune că în timpul romanilor, copiii militarilor de profesie erau obligaţi prin lege să intre la rândul lor în armată, urmând meseria părinţilor, cazul lui Martin von Tours. Deşi s-a opus din răsputeri deoarece nu accepta violenţa, totuşi el a fost obligat să se înroleze încă de la vârsta de 15 ani. Cu toată viaţa aspră şi felul în care erau instruiţi soldaţii pentru a fi gata oricând să ucidă, Martin nu s-a schimbat, a rămas la fel de bun, tolerant, omenos, fiind gata oricând să sară în ajutorul semenilor săi, să-i ajute pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei înfometaţi – toate acestea dintr-o soldă care în mod normal de abia ajungea unui singur om.
Într-o toamnă târzie şi rece, Martin a întâlnit un bătrân atât de sărac încât hainele îi erau numai zdrenţe pe el. Era frig, un vânt îngheţat sufla deslănţuit ridicând în trombe frunzele uscate, iar bietul bătrân, aciuit lângă zidul unei case, aşa ca un câine de pripas, stătea ghemuit pe jos, în aşteptarea îngheţului morţii.
Văzându-l, Martin n-a mai stat pe gânduri şi deoarece nu avea cum să-l ajute altfel, şi-a scos mantia ostăşească de pe umeri şi cu paloşul a despicat-o în două, oferind bătrânului jumătate din ea.
În aceeaşi noapte, Martin l-a visat pe Isus îmbrăcat în jumătatea de mantie pe care o dăduse omului sărac. Acesta i-a spus: „Martin, ceea ce dai aproapelui tău aflat la necaz, îmi dai mie, şi binele care îl faci pentru altul, mi-l faci mie.”
Ce s-a mai întâmplat apoi? Martin s-a botezat devenind creştin, iar viaţa sa a fost un exemplu de dăruire şi bunătate. La vârsta senectuţii a fost propus să fie episcop, dar Martin modest, nu dorea astfel de titluri şi funcţii, aşa că, pentru a nu fi găsit s-a ascuns într-un grajd unde iernau gâştele. Exact ca la Roma, gâştele au făcut o asemena gălăgie încât cei care-l căutau au venit la sigur şi l-au găsit, astfel Martin nu a mai putut refuza înalta distincţie şi a fost făcut episcop. Aceasta întâmplare ar explica simplist motivul ritualului „culinar” de pe 11 noiembrie.
Nimeni nu va şti vreodată cum s-au petrecut faptele, dar important este mesajul pe care îl transmite această legendă: cine împarte şi dăruieşte, va fi fericit.
Cu luminile lor, copiii care colindă străzile, doresc să aducă un strop de bucurie tuturor trecătorilor cu inima deschisă.
