Semenicul – Perla Turistica a Banatului in ruină si paragină – Toata baza OJT a fost distrusă VIDEO
Paragină şi distrugere pe Muntele Semenic. Cum își așteaptă Semenicul turistii in acest sezon? În timp ce alte stațiuni din alte zone muntoase ale țării sunt căutate de turiști pentru aer, recreere și celebrul bronz de munte, Semenicul, este aproape pustiu. Denumit în trecut „floarea staţiunilor româneşti”, Semenicul este acum acoperit de ruine. Turiştii ajunşi aici fac cale întoarsă în mai puţin de jumătate de oră…
,,Fiindcă de turismul românesc s-au ocupat niște boi, în acest moment, Stațiunea Semenic este închisă și plină de vaci” spune Maria Samoilă din Timişoara.
Am început acest material cu un citat, cu o declaraţie a unei turiste care a ajuns pe Semenic. Iată mai în jos câteva din gândurile şi părerile Marianei Samoilă ce a lucrat ani mulţi în fostul OJT. ,,Am plecat din România în anul 1988, am emigrat în Germania şi de acolo viaţa m-a purtat tocmai în Peru. Poate şi din această cauză, că am fost aşa de departe, nu am apucat să ajung pe Semenicul meu drag de atâţia ani. Am venit de câteva ori în Timişoara, acolo erau de rezolvat alte probleme şi nu am ajuns pe munte, dar acum, când văd cum arată Perla Banatului- Staţiunea Semenic, am rămas interzisă. Dumnezeule, am lucrat în OJT şi ştiu ce a fost aici”.
,,Am fost şi la Poiana Mărului- aproape acelaşi dezastru, noroc cu pensiunile şi hotelurile construite de timişoreni. Complexul Scorilo este o ruină și el. Muntele Mic este un amestec haotic de construcţii încât nu mai înţelegi nimic. Hotelul OJT-ului a ajuns o paragină. Şi acolo, aproape totul este închis. Staţiunea Secu iţi rupe inima când o vezi: Şura în paragină, Splendidul – vai de capul lui, Stâna şi Constructorul arată de parcă ar fi clădiri din Irak aduse în România. Să nu mai vorbesc de Herculane. Totul, tot turismul cărăşan este semi-mort, este o mare colivă, iar bomboana de deasupra, este Staţiunea Semenic”.
,,Ce s-a întâmplat fraţilor cu bănăţenii şi spiritul lor gospodăresc? Ce au făcut autorităţile în atâția ani ca să stopeze aceste dezastre şi jafuri din turismul Banatului Montan? Acest judeţ are un potenţial turistic extraordinar, cred că nici unde în Europa nu poţi vedea atâtea frumuseţi la un loc. Dar, s-a distrus tot. De fapt, s-a distrus industria, s-a distrus Reşiţa, s-a distrus Caraş Severin-ul şi s-a distrus România. Totuşi, nu se trezeşte nimeni la realitate? Şi am înţeles că se vrea şi închiderea unui alt izvor de aur: calea ferată Anina- Oraviţa. Veniţi în Peru să vedeţi ce căi ferate sunt aici şi la ce altitudini urcă. Şi sunt administrate de stat. Numai că aici, peruanii şi-au ales politicieni adevăraţi care au pus pe scaune în Guvern miniştrii adevăraţi, nu marionete, afacerişti, oameni de paie şi din cei ce suflă cel mai tare în focul distrugerii naţionale sau în puşculiţele partidelor politice. Am rămas stupefiată când am văzut paragina de aici. dacă nu mi se spunea adevărul, puteam să cred că pe aici a fost un război sau o molimă de este totul aşa de părăsit şi de distrus. Şi unde mai pui că toată staţiunea este plină de balegă şi de vaci. De fapt ce mă mai miră?! Fiindcă de turismul românesc s-au ocupat nişte boi- la figurat, acum staţiunea este plină de vaci- la propriu. ”
Paragină şi distrugere pe Muntele Semenic
Denumit în trecut „floarea staţiunilor româneşti”, Semenicul este acum acoperit de ruine. Turiştii ajunşi aici fac cale întoarsă în mai puţin de jumătate de oră fiindcă nu au ce face în afara unei plimbări pe drumuri neîngrijite, printre cabane închise, hoteluri dărăpănate şi balegă de la turme de vaci ce pasc prin staţiune. Jandarmii montani au dat deja mai multe amenzi proprietarilor, dar în final, nici unde nu scrie ,,Păscutul interzis” în condiţiile în care printre clădiri iarba este de un metru.
Pe Semenic iarna ţine aproape şase luni. Se poate spune că este o mană cerească pentru patronii de hoteluri şi cabane. Doar putem spune, fiindcă mana nu este valorificată. Pe munte se poate ajunge cu maşina din ori ce punct al ţării, dar singurul drum de acces, este atât de prost, încât turiştii trebuie să se gândească de două ori înainte de a decide să urce. S-au mai făcut cârpeli, s-a mai aruncat câte o lopată de pietriş, dar cam atât. Unde mai pui că ajunşi sus, turiştii trebuie să spere că vor găsi un loc de cazare, asta în caz că nu se întorc în aceiaşi zi înapoi. Din această cauză, oameni vin dimineaţa cu maşinile, cu echipamentul de acasă, cu pacheţelele de acasă, cu băuturile calde la termos, schiază sau se plimba vara, se distrează, mănâncă ,,la portbagaj” iar seara îşi fac bagajul şi coboară în Reşiţa sau pornesc spre Timişoara sau cine mai ştie pe unde. Aici ninge prima dată pe la sfârşitul lui octombrie, iar schiorii se pot bucura de zăpadă uneori chiar şi în luna aprilie. Pentru ca potenţialul muntelui să fie valorificat aşa cum se cuvine, ar fi nevoie de locuri serioase de cazare, cu condiţii decente, de un drum întreţinut. Dacă în trecut staţiunea putea găzdui aproape 3.000 de turişti, acum, la început de iulie, cu greu mai găseşti în jur de 20- 30 de locuri de cazare.
Trei hoteluri ce au aparţinut fostului OJT, cu peste 2000 de locuri de cazare sunt abandonate. Au fost privatizate prin cumpărare de Gruia Stoica, închise în maxim un an şi de atunci se degradează de la o zi la alta. Din interior s-a furat tot, asta în condiţia în care tot ce a fost metal s-a vândut la fier vechi: calorifere, centrale termice, cuptoare de bucătărie şi până la cratiţe şi veselă. Ce nu s-a furat sau s-a vândut, efectiv a fost distrus. Cu parii și bâtele de basebool. O spun cu teamă rarii turiști ce au ajuns pe munte. Se pare că există câteva trupe de indivizi care își fac din distrugeri un fel de sport de de stresare.
În urmă cu 20 de ani, acestea ca şi întregul fost patrimoniu OJT din Caraş Severin, au fost cumpărate la un preţ de nimic de un om de afaceri din Galaţi şi acum sunt închise şi cu geamurile sparte. Ultimul hotel, Gozna, a fost închis acum vreo 10 ani. Odată cu închiderea acestuia, practic, întreaga staţiune a rămas şi fără apă potabilă fiindcă izvorul principal era în proprietatea celor de la Gozna.
Acum , în toiul verii cu avertizări de caniculă, dacă ai nenorocul să ajungi pe munte, ai la dispoziţie – Cabana Colt de Rai, cabana La Cornel si Popasul cerbului. Acestea oferă în jur de 150 de locuri de cazare. 150 de locuri de cazare disponibile din peste 3000 câte contabiliza Semenicul înainte de 1989. Proprietarii acestor cabane nu au vrut să cedeze, nu au capitulat în fața nepăsării autorităților județene și naționale în ale turismului. S-au chinuit cum au putut și au ținut cabanele deschise în aceste vremuri grele.
Din această cauză, iarna când este zăpadă și sezon de schi, majoritatea turiştilor vine dimineaţa, iar seara, oamenii se întorc la casele lor, pentru că nu găsesc locuri de cazare. Şi să nu-l uităm pe ,,străjerul Semenicului, pe cel care de ani buni se luptă cu nepăsarea autorităţilor, a legilor româneşti, a impasibilităţii şi inerţiei politicienilor. Cornel Podeanu- fiindcă de el vorbim, rezistă. Cu micuţul lui chioşc şi cu linia de ,,minuturi” Cornel Podeanu duce o adevărată luptă de rezistenţă în Munţii Banatului. Că este iarnă sau vară, Cornel este la datorie lângă micuţul lui chioşc. Iarna cu celebrul lui vin fiert, vara cu bere rece, sucuri şi ce-o mai fi.
Cu toate acestea turiştii continuă să vină pe Semenic, în speranţa ca autorităţile şi proprietarii de hoteluri se vor trezi şi le vor putea asigura condiţii europene. Mai ales acum când în oraş temperaturile caniculare te fac să nu îţi mai găseşti odihna. Pe munte, adie briza, bradul de îndeamnă la umbra sa, iar temperatura aerului este in jur de 20 de grade. Din păcate, după ce au ajuns pe munte, mulţi pleacă cu un gust amar şi cu regretul că toată frumuseţea muntelui este lăsată de izbelişte din cauza nepăsării factorilor de decizie. Muntele Semenic este un important factor de turism pentru judeţ, dar şi judeţul trebuie să se implice atât în rezolvarea infrastructurii cât şi a locurilor de cazare.
Altfel Semenicul riscă să rămână o comoară risipită în timp. Dintr-un munte al distracţiei, acum, Semenicul a devenit un munte al nepăsării şi al plângerii.
