VIDEO FOTO Presa cărășană promovează ia românească și frumusețile județului, azi Cascada Bigăr

Cascada (2)Fiindcă în ultimul timp se vorbește tot mai des și tot mai mult de frumusețile României pe care românii nu le văd, dar în schimb vin străinii să ni le descopere, presa din județul Caraș Severin a decisă să-și dea mâna și să treacă la treabă. Mai exact, luându-se după dictonul că dacă ,,tu nu te pomovezi singur, alții nu se vor îngrămădii să o facă,, jurnaliștii cărășeni au trecut la treabă. Ei vor realiza albume foto și filmulețe ce vor fi distribuite prin intermediul rețelelor de socializare și cu ajutorul site-urilor de specialitate.
Jurnaliști au decis ca în această vară să promoveze ia românească și frumusețile județului Caraș Severin. La inițiativa unui coleg cameraman de la TVR Timișoara, Vasile Neamțu, în această acțiune au fost atrase și două instituții de bază ale județului; Prefectura și Direcția Silvică. Dacă acum două săptămâni s-a făcut prima escală la Cascada Beușnița și lacul Ochiul Bei, astăzi a venit rândul celebrei cascade – pentru alții- de la Paralela 45, Cascada Bigăr.
La Paralela 45 este locul unde cu ajutorul apei şi din lacrimile de calcar ale munţilor, s-a înălţat Clopotul Banatului, chiar pe Defileul Minişului în Valea Almăjului. Vorbim aici de Cascada de poveste a Bigărului.
Cascada Bigăr este locul prin care trece Paralela 45 de grade latitudine nordică şi tot de aici porneşte una dintre cele mai frumoase povești. Perdele imense de apă se revarsă peste malul Minișului și în mii de ani, au transformat stâncile din jur într-una dintre cele mai frumoase și unice cascade din lume.

Cu toate acestea, de zeci de ani, cascada a trecut neobservată fiindcă – nu a avut cine să o promoveze: localnicii nu au băgat-o în seamă iar silvicultorilor nici nu le-a păsat de ea. Totuși, comuniștii au avut grijă să valorifice locul: în apropierea cascadei, sunt rămășițele unui vechi han construit de fostul OJT comunist, dar eficient prin anul 1980. Aici a funcționat un popas și un punctul turistic până prin anul 1993 când a fost privatizat iar după câțiva ani, s-a ales praful de el. Totul ajunsese o paragină – toate acestea până ce în urmă cu un an și jumătate, un site de specialitate din SUA a declarat cascada Bigăr ca fiind pe locul întâi în frumusețe în topul ,,Opt cascade unice în lume”.
Informația a apărut pe mai toate canalele media iar la cascada Bigăr situată la o distanță aproximativ egală între Anina și Bozovici, vin acum aproape zilnic, sute de turiști din lumea întreagă pentru a se bucura de frumusețea ei. Direcția Silvică a trecut la treabă și a reamenajat locul și imediat au apărut și angajați ai Parcului Național Cheile Nerei care percep o taxă de 5 lei turiștilor pentru a vizita zona.
Cu toate acestea, în afară de a te bucura de frumusețea locului și a cascadei, nu se poate face nimic. Autoritățile și nici un investitor nu sunt interesați de această perlă dintre munți. Turistul poate face o plimbare până la izbucul Bigărului, la grota minunată și pe Valea Băgărului după care se reîntoarce la cascadă. Singurele amintiri cu care poate rămâne, sunt pozele din aparate și telefoane și faptul că a putut bea apă din izbucul Bigărului – o apă despre care se spune că este de puritatea Evianului francez. La această situație contribuie și legile prea restrictive privind parcurile naționale. Culmea este că nu poți mânca un mic sau mea un ceai în aceste zone, în schimb, în anumite zone ale parcurilor- mai ales pe Semenic, se expoatează lemn parcă la concurs. Acest lucru a fost seamnalat de mai multe ori de unul dintre cele mai puternice ONG-uri pe probleme de mediu din România, GEC Nera din Oravița.

Comentarii

comentarii