Apel la ajutor urgent pentru Biserica românească din Bor – Timocul Sârbesc

După mai multe provocări pe care le-a făcut Inspectoratul pentru construcţii din oraşul Bor – Serbia de răsărit, la adresa preşedintelui Consiliului Parohial, a ajuns o decizie prin care se comunică faptul că inspectorii delegaţi, vor venii în ziua de 2 decembrie la ora 10, să dărâme un zid al bisericii.

Având în vedere neprietenia autorităţilor locale faţă de Biserica Ortodoxă Română, Protopopiatul Daciei Ripensis, a făcut demersuri pe lângă Primăria Borului ca şi românii/vlahii să fie trataţi egal ca şi ceilalţi enoriaşi, respectându-li-se drepturile de a se putea ruga în limba maternă – limba română.

Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici protopop al Daciei Ripensis şi vicar al Timocului împreună cu Pr. Ştefan Şarampoi,secretar al protopopiatului, Pr. Petru Hogea, consilier administrativ şi Pr. Doru Ovidiu Ursu, paroh al Gorneanei şi preot ll la Bor, au ieşit urgent la faţa locului unde au oficiat o slujbă de binecuvântare a lucrărilor şi sfinţire prin stropire cu Aghiasmă. ” Am adus astăzi aici Sfânta Lumină de la Ierusalim, pe care o păstrăm la biserica din Negotin şi L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze pe toţi şi să ardă gândurile rele ale oamenilor care vor să facă rău Bisericii lui Hristos.

Trăim aici ca şi creştinii din primele secole, dar aducem aminte tuturor că şi dacă era prigonit creştinismul primar, el a înflorit. Şi noi astăzi suntem prigoniţi, dar vom reuşi cu ajutorul Bunului Dumnezeu să mergem mai departe şi să păstrăm credinţa, cultura şi limba noastră românească. Rugăm pe fraţii noştrii din Ţara Mamă – România să ne sprijine şi să nu ne uite”, a spus la faţa locului Părintele Boian.

Comentarii

comentarii

One thought on “Apel la ajutor urgent pentru Biserica românească din Bor – Timocul Sârbesc

  1. Acesti oameni trebuie ajutati, imediat, prea mult isi bat joc sarbi de ei, pacat ca autoritatile noastre sunt asa de pasive

Comments are closed.