Intreaga Românie, dar mai ales judeţul Caraş-Severin afectate de politica economica si fiscala a PSD

Impactul asupra judeţului Caraş-Severin va fi unul foarte mare şi va avea consecinţe negative, în urma măsurilor economice şi fiscale anunţate de PSD, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, senatorul PNL Marcel Vela, preşedintele liberalilor cărăşeni.

”Societatea trebuie să facă front comun pentru a bloca aceste măsuri împotriva mediului privat, care îi vor afecta, în cele din urmă, pe toţi românii, inclusiv pensionarii şi bugetarii. Am dorit să luăm atitudine faţă de faptul că Partidul Social Democrat vrea să sancţioneze tot ceea ce funcţionează în România, în economie, pentru a-şi acoperi promisiunile prezentate în campania electorală din decembrie anul trecut, când electoratul a votat PSD. Totodată, PSD este dezinteresat de riscul de a introduce România într-o criză acută, prin aceste măsuri anti liberale. Aceste măsuri nu au fost validate de către electorat şi, în consecinţă, e o fraudă morală realizată împotriva oamenilor activi şi productivi din societate, cu scopul de a-i penaliza”, a afirmat Marcel Vela.

Din aceste motive, PNL şi filiala judeţeană Caraş-Severin a partidului vor acţiona, prin toate pârghiile legale şi constituţionale, pentru a împiedica punerea în aplicare a acestor măsuri. Este vorba, printre altele, de impozitul pe cifra de afaceri, introducerea taxei de solidaritate, care este o taxă politică, o răzbunare împotriva oamenilor activi, a clasei mijlocii, în opinia senatorului liberal. O altă măsură cu impact negativ o reprezintă impozitul pe venitul global pentru persoane fizice, descurajându-i pe cei care vor să facă performanţă. Salariul minim, crescut artificial la 2.000 lei va distruge, după cum susţin liberalii, firmele mici şi mijlocii.

”Toate aceste măsuri vor afecta dramatic întreaga Românie, dar mai ales judeţul Caraş-Severin, având în vedere că investitorii care au venit la Caransebeş, Reşiţa, Oraviţa sau Moldova Nouă au găsit aici un mediu prielnic, iar în situaţia în care se va introduce o limită minimă a salariului, în situaţia în care se pun impozite foarte mari, evident că aceştia vor migra spre zone mai atractive din ţări vecine. Marile companii nu deţin halele în care fac producţie. Acestea sunt închiriate, iar în cazul în care vor pleca şi se vor muta în alte zone unde găsesc facilităţi fiscale, aceste companii nu vor pierde nimic”, explică liderul liberalilor cărăşeni, Marcel Vela.

Comentarii

comentarii