Rossonerii au înscris de 11 ori în poarta adversarilor VIDEO

Utilitare

Salbă de goluri în Valea Domanului. CSM Reşiţa şi-a dominat adversarii în cea de-a doua  etapă din cadrul Ligii a III-a, seria a IV-a. Rossonerii au înscris de 11 ori în poarta adversarilor de la Becicherecu Mic. Deşi au jucat cu ultima clasată Becicherecu Mic, elevii lui Oprita nu au tratat meciul cu lejeritate şi au fructificat fiecare ocazie pe care au avut-o. Încă din prima repriză rossonerii au început tirul la poarta adversarilor şi nu s-au oprit până ce tabela nu a arătat un scor aproape ireal pentru un meci de fotbal 11-0, după ce la pauză au condus 4 – 0. Becicherecu Mic neavând practic nicio ocazie la poarta rossonerilor.

“Sunt mulțumit de rezultat, de joc, de atitudine, pentru că, la un asemenea meci, câteodată e greu să-i faci pe jucători să se concentreze la maxim. Asta am ținut toată săptămâna să le spun, și astăzi în ziua meciului, să trateze fiecare meci la fel, să nu-i subestimeze pe adversari, chiar dacă veneau cei de pe ultimul loc. Le-am spus să înscrie atât cât se poate, să nu oprească motoarele până fluieră arbitrul, să jucăm la fel pe toată durata partidei. Chiar dacă aș mai fi vrut câteva goluri, sunt mulțumit. La pauză i-am certat puțin, pentru că 4 – 0 nu era un scor care mă mulțumea. Le-am spus că nu se știe cum va conta golaverajul la final și trebuie să tratăm serios fiecare meci. Unde putem da goluri multe trebuie să ne concentrăm și să dăm atâtea câte se pot da”, a declarat principalul din Valea Domanului, Daniel Oprita.

Următoarea etapă, CSM Reșița merge la Centrul Național de Pregătire Timișoara, într-un joc fără miză.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments