Un nou proiect cultural la Reșița: în debut, un concert de orgă

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița lansează un nou proiect cultural pentru municipiul de pe Bârzava. Este vorba despre proiectul „Cultură și artă în Reșița Montană“, care se va derula până în anul 2021, când vom sărbători cu toții 250 de ani de industrie la Reșița. În cadrul proiectului vor avea loc diferite manifestări de cultură muzicală, expoziții de artă plastică, întâlniri literare și de dezbateri spirituale și culturale, care se vor desfășura în Reșița veche, sau Reșița Montană cum era oficial în urmă cu mulți ani.

Prima manifestare în cadrul acestui nou proiect va fi un concert de muzică de orgă la Biserica
romano-catolică „Maria Zăpezii”, care se va desfășura luni, 11 septembrie, începând cu orele 19.30.
Protagonistul concertului va fi dr. Franz Metz din München, Germania, care va interpreta piese
muzicale de Johann Sebastian Bach (1685 – 1750), Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791),
Franz Liszt (1811 – 1886), Guido Pogatschnigg (1867 – 1937), Antalffy-Zsiross Dezsö (1885 –
1945) și Leon Boëllmann (1862 – 1897).

În continuare, câteva date despre dr. Franz Metz: născut 1955 la Darova; organist, muzicolog
și dirijor, a fost până în anul 1985 pedagog, organist și dirijor la Timișoara și Lugoj. Între anii 1981
– 1985 a fost cantor și organist la biserica romano-catolică Millenium din Timișoara. După aceea a
activat ca organist la Stiftskirche Hechingen (Germania). Începând din anul 2000 este organist
principal la biserica St. Pius și muzicolog la München. Până în anul 1985 a concertat ca organist
împreuna cu multe orchestre filarmonice din România și a dat nenumărate recitaluri la orgi. În
perioada aceasta a cântat în primă audiție lucrări scrise de compozitori contemporani ca Sigismund
Toduță, Richard W. Oschanitzky, Walter M. Klepper, Martin Lichtfuss, Andreas Porfetye, Liviu
Glodeanu. Cu mari dificultăți, create din cauza climei politice de atunci, a reușit să dea primele
concerte de orgă organizate oficial de către Filarmonici de Stat la Timișoara (1981), Arad (1983) și
în Bazilica Maria Radna (1984). În anul 1990 va reveni în țară și va iniția și conduce câțiva ani
cursuri de măiestrie pentru orgă la Timișoara (Zilele muzicii de orgă). Începând din anul 1985 a
concertat la orgi importante din multe țări europene, incluzând în programele de concert și muzica
de orgă din România. După 1990 a realizat o serie de lucrări științifice și documentare despre
orgile istorice din Banat pentru posturile de radio și televiziune din țară și din Germania. Pe lângă
activitatea de organist, Franz Metz este și muzicolog și dirijor, în centrul atenției stând muzica
secolelor XVIII și XIX din Banat. O serie de compozitori din Banat au fost descoperiți de el,
lucrări care au fost ulterior publicate și interpretate în primă audiție: Franz Limmer, Johann
Michael Haydn, Vincenz Maschek, Pogatschnigg, Wilhelm Ferch, Conrad Paul Wusching, Franz
Hybl, Anton Horner, Josef Weikert, Wilhelm Schwach, Georg Müller, Eduard August Molnar și
mulți alții. Lucrările sale muzicologice sunt publicate în mai multe țări.

Prezența Dumneavoastră la concertul de orgă de luni, 11 septembrie, care se va desfășura la
Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” începând cu orele 19.30 ne va onora!

Erwin Tigla

Presedinte FDGR

Comentarii

comentarii