10.000 de carduri de sănătate nu și-au găsit posesorul în județul Caraș-Severin

Începând cu 1 februarie, utilizarea cardului de sănătate va fi obligatorie.

Cu toate că nu mai sunt decât 3 săptămâni până atunci, în județul Caraș-Severin mai sunt asigurați care nu au ajuns în posesia acestui card. Astfel că, potrivit datelor oficiale prezentate de către Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate, circa 10.000 de carduri naţionale din totalul de 212.000 trimise în județ nu au ajuns la posesori, ci la sediul instituției.

Motivele sunt diverse: fie posesorii nu au fost găsiți la domiciliu, fie aceștia și-au schimbat domiciliu ori au decedat.

Cu toate acestea celor care nu au primit până la 1 februarie un card de sănătate le vor fi eliberate adeverinţe din partea CAS iar în cazul furtului sau deteriorării acestui act, cetăţenii vor depune o cerere şi vor primi un nou card, cheltuiala fiind suportată de către ei. Medicii de familie vor acorda însă un răgaz de 3 luni pacienților care nu vor intra în posesia cardului de sănătate până la 1 februarie. Totuși fără card pacienții nu vor beneficia de rețete compensate sau gratuite.

În cipul cardului se vor găsi date de identificare ale medicului de familie: numărul de telefon, numele, prenumele, codul medicului de familie și al posesorului cardului. Cardul de sănătate reprezintă modalitatea de a accesa dosarul electronic al fiecărui cetățean. Acesta deține si informații privind grupa de sânge a asiguratului, Rh-ul acestuia și dacă își dorește sau nu să devină donator de organe, după cum au anunțat reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Comentarii

comentarii