Parcările din Municipiul Reșița au trecut, de la începutul acestui an, din administrarea Consiliului Local, în cea a unui privat. ÃŽn urma licitației acestui serviciu, o firmă timișoreană a câștigat, prin concesiune, dreptul de a gestiona parcările.
,,Concesionarea parcărilor s-a făcut pe o perioadă de 10 ani. Vestea bună este că prețul va rămâne aceleași pentru un abonament la parcările din Reșița, respectiv 74,40 de lei și vor beneficia în continuare de același program de funcționare, începând de la ora 16.00 și până a doua zi la ora 08.00. Pentru un abonament general, reșițenii vor plăti 150 de lei, iar pensionarii vor avea 50% reducere. Totodată, firma privată va organiza 5 parcări cu barieră în zonele cheie ale Reșiței: CEC, la Blocul 800, zona CASE SA, la Polinici și parcarea verde din centru. Pentru a staționa jumătate de oră șoferii vor plăti 0,8 lei, pentru o oră 1,5 lei, iar pentru o zi 7 lei. Plata se va face prin tichete pe care reșițenii le vor găsi la chioșcurile de ziare, dar și prin SMS†a declarat Ionel Ursu de la Administrația Domeniilor Publice Timișoara- unul dintre concesionari.
Singura problemă a reșițenilor rămâne că nu prea mai au unde parca deoarece la 20 de mii de mașini existente în oraș, există doar 8000 de locuri de parcare de reședință și 2200 în parcările private.
Åžoferii care își vor lăsa mașinile în locurile interzise, se vor trezi fără autoturism. Mașina le va fi ridicată și vor fi nevoiți să plătească aproximativ 600 de lei pentru a o recupera. De asemenea, cei care vor omite să plătească staționarea în parcările private, vor fi atenționați și li se va da o amendă de 30 de lei. La trei astfel de abateri, șoferilor li se va ridica mașina.
Concesionarea parcărilor pare a fi mai rentabilă decât gestionarea lor de către Primărie. Dacă până acum, prin gestionarea proprie a serviciului, autoritățile locale câștigau anual aproximativ 37 de mii de lei, de acum, firma privată se obligă să achite anual către bugetul local 11% din încasări, dar nu mai puțin de 99 de mii de lei.
Plata parcărilor se efectuează începând cu data de 3 ianuarie 2012 prin Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat (Bloc 800, et.1) până în 30 aprilie iar începând cu data de 1 mai, locurile disponibile se vor repartiza altor solicitanți.
Info CS