Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă

În perioada 25-27 iulie 2018, în municipiul Caransebeș, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin organizează Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, etapa a III–a (zonală).

Această etapă a concursurilor se desfășoară la nivel național în 9 centre regionale, inspectoratele județene din compunerea centrelor preluând prin rotație rolul de gazdă. Anul acesta, în cadrul concursurilor organizate în județul nostru se vor întrece pompieri militari din Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinţi și Vâlcea.

Obiectivul fundamental al concursurilor este dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență.
Probele de concurs în cadrul cărora salvatorii își vor testa performanţele sunt: Scara de fereastră, Pista cu obstacole pe 100 metri, Ştafeta 4×100 metri şi Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă și se vor desfășura în două locații diferite din Caransebeș: la sediul Detașamentului de Pompieri și pe Stadionul Municipal.

În data de 25.07.2018 va avea loc şedinţa tehnică pentru stabilirea măsurilor organizatorice şi procedurale în vederea desfăşurării concursului în condiţii optime. În data de 26.07.2018, la ora 09.00, la sediul Detașamentului de Pompieri Caransebeș va avea loc festivitatea de deschidere, iar în jurul orei 09:45, va începe desfășurarea primei probe a competiției: Scara de fereastră. Cea de-a doua probă, Pista cu obstacole pe 100 metri, se va desfășura tot în data de 26.08.2018, dar pe Stadionul Municipal Caransebeș, începând cu ora 11:30. În data de 27.07.2018, începând cu ora 09.30, pe Stadionul Municipal din Caransebeș se vor desfășura celelalte două probe ale concursului, Ştafeta 4×100 metri şi Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă, competiția încheindu-se cu festivitatea de premiere.

Câștigătorii competiției se vor califica la faza națională (etapa a IV-a) a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.

Compartimentul Informare și Relații Publice
Purtător de cuvânt plt.maj. Tocmelea Magdalena

Comentarii

comentarii