La mulți ani, Antena 1 ! Să ne bucurăm împreună

Lansată în urmă cu fix un sfert de secol ca televiziune locală ce emitea în București și împrejurimi, în ianuarie 1996 Antena 1 a devenit a doua televiziune comercială din România ce a emis prin satelit, iar la scurt timp a deschis o rețea importantă de corespodenți locali & stații regionale în toate colțurile țării. Posturile TV de la Deva & Constanța începând din acest an mai au încă trei până la majorat, iar stația de la Cluj în 2019 va împlini frumoasa vârstă de 20 de ani !

În 2018, an în care celebrăm marea Unire a tuturor românilor, în ciuda controverselor legate de unele programe, echipa Observator a ținut steagul sus și a făcut campanii despre marii români de pretutindeni, arta culinară, obiectivele turistice, viața cotidiană din orașe, modul în care se conduce pe șoselele țării și a făcut reportaje deosebite cu impact pozitiv. În plus, au apărut noi rubrici interesante în cadrul emisiunilor informative, precum “Sfatul de drept” !

Principalele evenimente politice, sociale și economice au fost acoperite cu mare succes de această echipă, reporterii trecând prin tot felul de provocări în cadrul acestora. De asemenea, atât în departamentul Teritoriu, cât și în echipa de prezentare de la București au apărut oameni noi dornici să aducă noutățile de ultimă oră cu mare drag !

De 2 ani, pentru Antena 1, 29 noiembrie reprezintă un dublu motiv de sărbătoare deoarece atunci s-a început emisia în High Definiton, lucru care a îmbunătățit audiența postului, alături de unele emisiuni bune precum “X Factor”, “Te cunosc de undeva”, “Next Star” sau “Asia Express” și de filmele de animație !

La mulți ani, Antena 1 ! Să ne bucurăm împreună în aceste frumoase zile de sărbătoare pentru toți românii !

Comentarii

comentarii