2.247 persoane angajate prin intermediul  AJOFM C-S

2.247 persoane angajate prin intermediul  Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin în primele unsprezece luni ale anului 2023

Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, în primele unsprezece luni ale acestui an au fost încadrate în muncă 2.247  persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 noiembrie 2023, 997 au vârsta peste 45 de ani, 444 sunt tineri sub 25 de ani , 413 au vârsta între 35 și 45 de ani, iar 393 au vârsta între 25 și 35 de ani. Din total număr persoane ocupate, 622 sunt tineri NEET.

Grupa de vârstăTotal persoane   angajate
Total general2247
Sub 25 ani444
Între 25 și 35 ani393
Între 35 și 45 ani413
Peste 45 ani997

Numărul femeilor încadrate este de 1017, iar al bărbaţilor de 1.230, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 45,26%, respectiv de 54,74%.

În funcţie de rezidenţă, 1.265 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 982 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (864), gimnaziale (695), profesionale (341), 130 persoane fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele unsprezece luni ale anului 2023, 680 (30,26%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Caraş-Severin.

În acest an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4.877 persoane.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Toate măsurile  de  stimulare  a  ocupării  forței  de  muncă  sunt  detaliate  pe  site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”.

Mai multe informaţii privind rezultatele aplicării măsurilor de stimulare a forţei de muncă ale AJOFM Caraș-Severin sunt disponibile pe www.anofm.ro, la secțiunea AJOFM Caraș-Severin/Programe, Statistici.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin

Comentarii

comentarii