203 persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată la Reșița VIDEO

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai din Reșița.

Din cei 123 de agenți economici contactați, 34 au participat la Bursă, oferind un număr de 217 locuri de muncă vacante, în domenii variate, predominând cele din domeniul confecțiilor, horeca și construcțiilor. Persoanele cu studii superioare au avut la dispozitie locuri de muncă de inginer de diferite specializări și economist, iar persoanele fără calificare au avut la dispoziție  locuri de muncă de muncitor necalificat.

La Bursa Generală a Locurilor de Muncă au participat un număr de 203 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, 70 dintre acestea fiind programate pentru interviuri la sediile firmelor. Urmare a interacțiunii directe dinte șomeri și angajatori, 3 persoane au reușit să se angajeze în meseriile de operator mașini unelte, manipulant mărfuri și tehnician veterinar.

La Bursă au participat și reprezentanți ai Centrului Militar Județean Caraș-Severin și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi „GL. BG. Vasile Zorzor” Caraș-Severin. De asemenea, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin au prezentat măsurile de sprijin existente pentru persoanele aflate in nevoie de suport, printre care și facilitățile oferite prin proiectul „Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”.

Locurile de muncă rămase vacante în urma Bursei vor putea fi consultate la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr 17,  unde vor fi emise repartiţii persoanelor ce întrunesc condiţiile impuse de angajatori.

Comentarii

comentarii