28 Februarie – ZIUA PROTECŢIEI CIVILE ÎN ROMÂNIA

Primul document de legiferare a protecţiei civile în România a fost Înaltul Decret Regal nr. 468 semnat de Regele Carol al II-lea, la data de 28 februarie 1930. În anul 1933 decretul este publicat în Monitorul Oficial ca Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene.

Pentru aniversarea a 85 de ani de la publicarea documentului care a avut ca urmare apariția primelor structuri organizatorice de sine stătătoare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului Caraş-Severin va desfăşura o serie de activităţi pentru informarea cetăţenilor cu privire la istoricul, tradiţiile şi misiunile protecţiei civile:

· în data de 27.02.2018, de la ora 10:00, la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, va avea loc Simpozionul “85 de ani de Protecţie Civilă în România. Protecţia civilă în contextul legislaţiei actuale”, ediţia a XIV-a și convocarea semestrială cu şefii serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, cu inspectorii de protecţie civilă și personal cu atribuții pe această linie din cadrul instituţiilor, primăriilor şi operatorilor economici, iar de la ora 12:00, în Parcul Tricolorului din Reșița vor fi diseminate cetățenilor materiale de informare preventivă privind măsurile și metodele de protecție în diferite situații de urgență;
· în data de 28.02.2018 la sediul inspectoratului şi la sediile subunităţilor de intervenţie, se vor organiza “Porţii Deschise”, în intervalul orar 10:00-12:00. De la ora 13:00, la sediul inspectoratului se va desfășura un ceremonial militar;
· se va organiza Concursul județean de pictură cu tematică de protecţie civilă Învăţăm să ne salvăm (dedicat elevilor) cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, a cărui câștigători vor fi stabiliți la finalul lunii martie;

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Pe plan internaţional, Ziua Protecţiei Civile este aniversată la data de 01 martie.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Comentarii

comentarii