28 februarie – Ziua Protecției Civile în România

În data de 28 februarie 2023 sărbătorim 90 de ani de protecție civilă în România. Primul document de legiferare a protecției civile în România a fost Înaltul Decret regal nr. 468 semnat de Regele Carol al II-lea la data de 28 februarie 1930. În anul 1933, decretul este publicat în Monitorul Oficial ca Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene, act care a stat la baza înființării primelor structuri cu atribuții de apărare civilă în România, atribuții îndeplinite în prezent de inspectoratele pentru situații de urgență.

Pentru a marca importanța acestui eveniment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin va desfășura o serie de activități care presupun informarea preventivă a cetățenilor, cît și pregătirea acestora, în mai multe localități ale județului.

  • În data de 27 februarie, va avea loc convocarea semestrială cu șefii serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență în cadrul unui simpozion, în sistem videoconferință.
  • În perioada 28 februarie – 01 martie, la sediile subunităților de intervenție din Reșița, Caransebeș, Oravița și Moldova Nouă se vor organiza exerciții și expoziții de tehnică cu ocazia evenimentului “Zilele Porților Deschise”, în intervalul orar 10:00-14:00.
  • În data de 27 – 28 februarie se vor organiza puncte mobile de informare preventivă a populației pe linia protecției civile în Centrul Civic din municipiul Reșița, Parcul Tricolorului, Zona Kaufland din Luncă și Govândari, Parcul Dragalina din municipiul Caransebeș.
  • În data de 28 februarie, va avea loc Ceremonialul militar organizat cu ocazia Zilei Protecției Civile la sediul inspectoratului, începând cu ora 13:00, urmat de un exercițiu de salvare de la înălțime executat de personalul din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița.
  • Desfășurarea exercițiului de alarmare publică “Miercurea alarmelor”, în intervalul orar 10:00 – 11:00. Acesta are drept scop antrenarea autorităților administrației publice locale, verificarea funcționării sistemului de alarmare și, nu în ultimul rând, de pregătire a populației prin cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare.
  • În perioada 01 – 02 martie, se vor desfășura activități practice privind modul de comportare în situații de urgență, precum și tehnici de acordare a primului ajutor, în unitățile de învătământ din localitățile Caransebeș (Școala Generală nr. 8), Oravița (Școala Gimnazială “Romul Ladea”) și Moldova Nouă (Grădinița cu Program Prelungit nr. 2).
  • În data de 01 martie, Asociația Sportivă Nera va organiza Cupa Protecției Civile de minifotbal și tenis de masa, în Complexul Sportiv UBB Reșița.

Protecţia civilă trebuie să fie o preocupare constantă a tuturor factorilor de decizie, dar şi a cetăţenilor simpli. Cunoaşterea riscurilor la care o comunitate este expusă este deosebit de importantă, un om informat fiind un om pregătit.

Pe plan internațional, Ziua Protecției Civile este aniversată la 01 martie.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Comentarii

comentarii