30 de zile pentru eliberarea unei cărți de identitate la evidența populației VIDEO

Serviciile de evidența a populației din Caraș Severin se confruntă cu o problemă carte le afectează activitatea și implicit, afectează și viața cetățenilor. Dacă până recent cărțile de identitate se eliberau în termen de 24 de ore, acum, aceste documente au ajuns să fie eliberate la 30 de zile. Și asta în urma unei programări. De fapt, SPCLEP -urile îi programează pe cetățeni odată la depunerea actelor, ca mai apoi, oamenii să fie programați și la eliberarea documentului.


Situația actuală se datorează unei crize de material plastic. De fapt, este vorba de acel suport pe care este imprimată cartea de identitate. Aceasta este dintr-un material special și conține o serie de elemente de siguranță. Cu acest neajuns se confruntă toate direcțiile de evidență din Caraș Severin și din țară.

Problema crizei de material plastic vine de la nivel central, astfel că situaţia se regăseşte peste tot în ţară. În aceste condiții, conform legii, oamenii sunt obligați să păstreze documentele vechi până le primesc pe cele noi.

,,Totodată, cetăţenii care au documente cu termen de valabilitate expirat, nu vor suporta rigorile legii. În conformitate cu legea emisă anul trecut, actele de identitate care expiră în perioada stării de alertă îşi prelungesc automat valabilitatea, cu încă 90 de zile. Dar, această măsură este valabilă doar în țară” ne asigura Iulia Rădoi, șef serviciu SPCLEP Reșița.
Problema este pentru cei ce vor să iasă din țară și cu băncile. Sistemul bancar nu recunoaște documentele cu date expirate. Această situație a dus la golirea sălii de aşteptare a serviciului.

Comentarii

comentarii

One thought on “30 de zile pentru eliberarea unei cărți de identitate la evidența populației VIDEO

Comments are closed.