40 de ani de la absolvirea Institutului de Subingineri Reșița – cu emoții și lacrimi de bucurie VIDEO

Vineri, 13 mai, de la ora 11.00, Aula Eftimie Murgu a CU UBB Reșița (Universitatea Eftimie Murgu) a găzduit întâlnirea de 40 de ani a absolvenților specializării Turnătorie și Deformări plastice și tratamente termice a foștilor absolvenți al fostului Institut de Subingineri Reșița – prima unitate de învățământ superior din Reșița.

A fost o întâlnire de suflet a foștilor dascăli reprezentați de profesorul doctor inginer Nadia Potoceanu – coordonatoarea de an de atunci și actuala conducere a Universității UBB Reșița reprezentată prin prorectorul Facultății de inginerie – conf. univ. dr. ing. Cristian Chioncel, cu promoția 1982 a Institutului de Subingineri Reșița.

Cu toate că are probleme de sănătate și se deplasează greu din cauza unui accident casnic, doamna Nadia Potoceanu a venit personal la întâlnirea cu foștii elevi. Cu eforturi mari, domnia sa a urcat aproape singură scările până în amfiteatrul universității. Apoi, cuvintele sunt de prisos. Au urmat momente cu mare încărcătură emoțională, fiecare fost student – acum cu tâmplele cărunte – și-a făcut un scurt curriculum, și-a povestit aspecte din viață cu momente frumoase sau mai triste. Oameni și povești pe care viața i-a răsfirat prin toată țara sau prin toată Europa, dar care au făcut tot ce s-a putut pentru a spune ,,Prezent” la citirea catalogului.

Apoi, au urmat ședințele foto, glumele de student sau de prieten bun, după care, toți participanții au făcut un tur al orașului cu un autobuz.

Prima zi s-a încheiat cu masa festivă și balul la un hotel în stațiunea Crivaia. Programul întâlnirii aniversare s-a întins pe parcursul a trei zile – o mică vacanță care le-a încărcat participanților bateriile spirituale până la întâlnirea de …41 de ani care va avea loc tot la Reșița.

Comentarii

comentarii