41 de caraseni s-au accidentat pe gheata si zapada intr-o saptamana VIDEO

41 de caraseni s-au accidentat pe gheata si zapada intr-o saptamana. Numărul persoanelor care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe cu fracturi și contuzii deoarece au alunecat pe gheață ajuns la 41. O parte dintre persoane au avut nevoie de internări pe secția de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență din Reșița.

Chiar dacă nu a nins din abundență, totuși pe trotoarele din Reșița s-a fosrmat gheață, iar riscul de alunecare este unul ridicat. De altfel de la începutul anului și până aștăzi 41 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița  cu diverse traumatisme ca urmare a faptului că au alenecat pe gheață. Cele mai întâlnite cazuri sunt fracturile și entorse.
„La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Reșița s-au prezentat, în săptămâna 3 – 8 ianuarie 2020, 41 de pacienți cu traumatisme prin cădere. Cele mai multe consultații au fost pentru entorse și fracturi de antebraț, dar au existat și câteva cazuri de fracturi de șold, în special la pacienții cu vârste peste 70 de ani.Din fericire, cei mai mulți pacienți au suferit traumatisme ușoare, prin urmare, numărul celor rămași internați în spital fiind mic”, a declarat Roxana Bălan, purtător de cuvânt SJU Reșița.
Părerile reșițenilor sunt împărțite unii spun că se circulă destul de bine alții arată cu degetul spre primăria Reșița, asta deși proprietarilor le revine obligația să curețe de pe aleile și trotuarele din jurul imobilelor zăpada și gheața, imediat după depunere. Oamenii spun că sunt foarte atenți deoarece pot oricând aluneca.
41 de caraseni s-au accidentat pe gheata si zapada intr-o saptamana. Amenzile pentru cei care nu curăță zapada de pe trotuare este cuprinsă între 500 și 2500 de lei.

Comentarii

comentarii