Ori în car- ori în căruța ! Demisii și schimbări la Consiliul Județean Caraș Severin

Cu toate că a trecut ceva timp de la aleger și mai ales de la constituirea Consililui Județean Caraș SEverin, iată că apele încă nu s-au așezar așa cum trebuie în matca lor firească.
De ce ? ,,Tanti” ANI nu doarme și dă în stânga și în dreapta cu incompatibilitățile. Conform Legii, consilierii judeţeni care deţin funcţii în instituţii sau societăţi comerciale subordonate Consiliului Judeţean se află în stare de incompatibilitate şi trebuie să renunţe la una dintre funcţii. În caz contrar- încep sancțiunile care pot fi de ordin disciplinare în cel mai ușor caz, dar pot fi şi de ordin financiar sau chiar juridic.
Prima victimă a fost Liubiţa Raichici. Dânsa este membră aleasă a CJ, dar în același timp este și director al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Caraş-Severin. ANI i-a cerut să aleagă, iar Liubița mai poetă de felul ei, a ales funcţia. Adică, a rămas directoarea Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Caraş-Severin.
Locul Liubiței a fost luat de următorul de pe lista USL, Toni Novăcescu de la Moldova Nouă – fost consilier județean și în legislația trecută.
Ion Imbrescu, a punctat chiar la începutul acestei prime ședințe și i-a atenționat pe ceilalți consilieri județeni aflați în aceeași situație să-și clarifice problemele: ori cu mândra- ori cu draga.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat incompatibilitatea a încă cinci consilieri județeni din Caraș Severin: Nicolae Ștefănescu, Romeo Dumitrescu, Sorin Iacob Ștefan, Ştefan Stănescu și Florentin Bocşan.
Ei au la dispoziție 15 zile pentru a contesta în instanță starea de incompatibilitate declarată de ANI. Conform legii, Consiliul Judeţean este obligat să sesizeze Instituţia Prefectului. Următorul pas este decizia de încetare a funcţiei de consilier judeţean înainte de termen dată de Prefectură.
Starea de incompatibilitate apare în cazul în care consilierii deţin funcţii în instituţii deconcentrate sau în societăţi comerciale subordonate Consiliului Județean.

Citeste si

Miresme de lavandă, mentă și flori de vară și râsete de copii la Carașova VIDEO

Miresme de lavandă, mentă și flori de vară, râsete de copii și multă curiozitate. Așa …