VIDEO Grav accident de circulaţie în Crucea Dognecei

Doi tineri ar putea spune că de Sfânta Maria s-au născut a doua oară. Un tânăr şi o tânără se deplasau cu autoturismul dinspre Reșița spre Lupac iar în curbă uşoară de dinainte de Cruce, din sens opus le-a apărut un alt autoturism ce venea cu viteză foarte mare și care intrase pe banda lor de mers.

Realizând pericolul, tânărul a tras de volan iar mașina a luat-o la vale în râpă din marginea drumului, s-a dat peste cap şi s-am oprit cu rotile în sus. Cei doi tineri au ieșit singuri din mașina și au sunat la 112.

Până la proba contrarie, acestea sunt declarațiile lor. Acum urmează să vedem ce va stabili poliția în urma anchetei. Mașina fost repusă pe roți și trasă din șanț și tractată a pornit spre un service din Reşita. Cu toate că putem vorbi aici de o adevărată cascadorie, autoturismul nu a ieșit așa de ,,șifonat” după cum se așteptau toți cei opriți în zonă ca să vadă ce s-a întâmplat.

Vom revenii cu amănunte.

Citeste si

Incendiile de vegetație din zona Câlnic și cele din Clisură au fost lichidate VIDEO

Incendiul de vegetație izbucnit în zona Câlnic, la marginea municipiului Reșița, a fost lichidat după …