ATENTIE SOFERI! Ceată densă in Banatul Montan

ATENTIE SOFERI! Ceata densa in Banatul Montan . Vă informăm că la această oră, se circulă în condiții de ceață densă, vizibilitatea fiind foarte redusă, sub 5 metri, pe DN 58B, de la ieșirea din localitatea Bocșa până la limita cu județul Timiș.

De asemenea, se circulă în condiții de ceață densă și pe DN 57, pe sectorul de drum Moldova Nouă- Nicolinț.

Având în vedere riscul rutier sporit în asemenea condiții, în vederea prevenirii unor evenimente rutiere nedorite, mai multe echipaje ale poliției rutiere patrulează pe acest tronson de drum.

Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, facem câteva recomandări conducătorilor auto, privind circulaţia în condiţii de ceaţă:

– Să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;

– Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;

– Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;

– Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;

-Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

ATENTIE SOFERI! Ceata densa in Banatul Montan – Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.

Citeste si

Accident mortal pe DN58B, între Berzovia și Măureni. Mașina și un TIR au luat foc în urma impactului VIDEO

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs pe DN58B, între localitățile Berzovia și Măureni, …