83 de milioane de lei a avut la dispozitie Directia de Drumuri a CJ pentru a intretine si repara drumurile din judet! Unde-s banii? Drumurile le vedem cum sunt ,,intretinute si reparate”!

Presedintele Consiliului Judetean Caras Severin, liberalul Romeo Dunca, a postat un comentariu pe pagina sa de facebook. Asta in urma unor declarații făcute in cadrul unei emisiuni la Banat TV de fostul presedinte al CJ, social-democratul Silviu Hurduzeu. Domnule Silviu Hurduzeu! Romeo Dunca spune că: ,,Am urmărit ultimele 6 minute ale emisiunii. Văzând că dl Mocioalca s-a abținut de la comentarii la adresa mea – sunt sigur că înţelege gravitatea situației, d-vs în schimb, sunteţi pe altă planetă…


Dacă în campanie mi-aţi părut liniștit şi simpatic, acuma văd, pe zi ce trece, că ați fost protectorul unui grup de prăduitori. E adevărat că am făcut primul control la Muntele Mic deoarece aveam suspiciunea rezonabilă că ați închis ochii când DDJ a evaporat nişte bani. Ar trebui să vă întrebați de ce dl Știka a părăsit funcția în exact două ore din momentul în care i-am arătat că am descoperit, modus operandi, astfel încât banii județului să se scurgă pe plăți necuvenite. Am promis oamenilor din județul pe care l-ați prejudiciat în mod continuu ani de zile, că voi stârpi furtul acoperit prin incompetența sau complicitatea celor care au fost la conducere.


Din acest motiv am început să caut ceea ce ştiam exact că s-a întâmplat la Muntele Mic. Am ajuns la Direcția de Drumuri ca să constat cum ați scăpat de răspundere transferând într-un singur an 83.000.000 lei pentru reparații și întreținere de drumuri. Bani pe care Știka i-a gestionat şi dintr-o singură acțiune controlată, am fost suficient de convingător astfel încât, acest instrument al conducerii PSD-iste, să intre în fibrilaţie şi să se retragă speriat.
L-am avertizat că nici o faptă penală descoperită nu va fi trecută cu vederea, dar dacă nu ne încurcă, vom ajunge la el în ordine alfabetică. Se pare că a ținut. Fiind la sfârșitul alfabetului şi sperând în prescrierea faptelor sau cine ştie la ce, a plecat cu mintea la ce a făcut, şi cu norocul că numele lui, începe cu o literă aflată la sfârșitul alfabetului. Dar pentru că neîncetat comentați şi pentru a avea o imagine mai bună şi mai rapidă a modului de lucru sub conducere PSD, o vom lua totuşi de la sfârșitul alfabetului. Cât de curând voi informa în amănunt. Ține de transparență.


Deși pare ciudat, a descoperi o porcărie făcută sub conducerea dv ne consumă foarte puțin timp. Sunt atât de evidente şi stupide metodele. Nu vă expun lucrurile constructive în care ne-am angrenat deoarece sunt multe şi e obositor de scris. Enumăr doar câteva:


Am început cu dărâmarea zidului interior unde va veni tomograful după ce am rezolvat cu prelungirea termenului de care probabil aţi uitat că era să ratăm banii comunitari. Iar ca să nu greșim în compartimentarea Staţionarului II. Luni, avem întâlnire sub îndrumarea d-lui Purea la această locație. După care, alerg să finalizăm organigrama până în cursul serii. Deoarece dorim, împreună cu Nelu, să mergem până la Oradea cât de curând. La dl Bolojan să ne confirme că nu am greşit.


Tot luni, într-o pauză rezolvăm şi întâlnirea cu un consultant care va lansa o licitație de refinanţare a creditului cu dobândă de 7 % pe care, ca proștii l-ați plătit și de unde speram, doar la dobândă şi comision să economisim lunar 140.000 ron. Aşa e că nu v-a trecut prin minte că banii pentru tomograf şi amenajarea locației să-i găsiţi doar prin refinanţarea unui credit existent cu dobândă pentru proști?


Apropo, știați că lucrăm la o HCJ prin care dorim să introducem la finanțare în parteneriat cu CJ Timiș, Primăria Timișoara, CJ Caraș Severin și Primăria Reșița două proiecte pe mare infrastructura? E vorba de trenul rapid Timișoara Reșița și Drumul Expres Topolovat – Buziaș – Bocșa – Oravița – Moldova Nouă? Din păcate, lumea credulă o să vă ,,pașaporteze” în parlament și senat.
Alegătorii nu sunt suficient de chinuiți de realitate pentru a vă trimite la servici în privat. O să ajungeți să o aburiţi şi pe la București împreună cu partenerul de prăduială Popovici. Pentru că nu pot să cred că nu ați știut că și-a dosit un teren în incinta spitalului județean.


Aaaa, era să uit! Aţi aflat că în doar trei zile am recuperat pentru județ 1700 m2 protejați în ceața incompatibilității de fostul vicepreședinte? Avem extras CF curat pe el şi marţi, e gata şi proiectul tehnic pentru spitalul modular.
Vă propun să încetați cu comentariile, să mergeți la București, să vă danseze Popovici pe masă la capitală şi să ştiţi, vorba d-lui Marcel Vela că: ,,Suntem cu ochii pe voi”.


Romeo Dunca.

Comentarii

comentarii