Judeţul Caras Severin şi cu precădere zona Reşita, se afla sub atenţionarea de cod portocaliu de caniculă. În unele zone, temperatura a ajuns și la 38 de grade.
Cu toate acestea, în jurul orei 16, peste Lăpușnicu Mare și satele din jur din Valea Almăjului, s-a abătut un potop de ploaie însoțită de grindină și vânt ce nu a durat mai mult de 30 de minute. Asta în condiția în care temperatura era în jur de 32 de grade.
Norii și-au dat drumul la apă și în câteva minute, ploaia curgea la propriu din cer. Nu a plouat mai mult de jumătate de oră, dar cantitatea de apă căzută a depășit în unele zone 40 de litri pe metru pătrat. Rafalele de ploaie s-au transformat în grindina cu bobul de mărimea boabelor de porumb.
Burlanele și streașinile caselor nu au mai putut prelua cantitatea de apă care a acoperit străzile în câteva minute. Norocul a fost că vijelia și ploaie nu au ținut mai mult de jumătate de oră. La ora 18, la Lăpușnicu Mare temperatura urcase din nou la 34 de grade.
A consemnat Adi Neagu.








Info CS