Poliția în acțiune – 5 zile cu peste 40 de controale la regimul silvic

Săptămâna trecută, polițiștii cărășeni au continuat să acționeze pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale la regimul silvic, în urma abaterilor constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 18.000 lei, confiscați peste 100 de metri cubi de material lemnos și constatate 3 infracțiuni.

Altfel, în perioada 20-25 februarie, polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști de la polițiile municipale și orășenești și secțiile de poliție rurală, polițiști rutieri și specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara au desfășurat acțiuni pe linia verificării modului de respectare a legislației privind circulația, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos.

În cele 5 zile au fost efectuate 44 de controale, 37 pe drumuri publice și 3 pe drumuri forestiere, în cadrul cărora au fost verificate 64 de mijloace de transport material lemnos.

Alte 3 controale au fost efectuate la depozite de material lemnos, două din zona Caransebeș și unul din zona Oțelu Roșu, totodată fiind verificată și o exploatare forestieră.

În urma verificărilor au fost constatate 3 infracțiuni prevăzute de Codul Silvic și 20 de contravenții, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 18.000 lei, conform Legii nr.171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Ca măsură complementară au fost confiscați 100,82 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 25.000 lei, din care 99,20 metri cubi lemn de foc și 1,62 metri cubi cherestea.

De asemenea, în urma constatării a două infracțiuni de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neinsoțite de documente de transport prevăzute de lege au fost indisponibilizate un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, și o remorcă, precum și volumul total de *43,49 metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 10.000 de lei.

Exemple:

Miercuri, 22 februarie, polițiști de la Secția 6 Poliție Rurală Bozovici au oprit pentru control, la intersecția DN 57B cu DJ 571B, un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, ce transporta 26,85 metri cubi de material lemnos din specia fag fără a avea aviz de însoțire valabil, întrucât transportatorul nu ar fi pornit transportul în aplicația SUMAL 2.0, de la locul de emitere, prin apăsarea butonului Start Transport.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar autovehiculul și materialul lemnos au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.

Joi, 23 februarie, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie din oraș, un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și remorcă, care transporta în remorcă peste 16 metri cubi de material lemnos fără documente de proveniență legală, iar din verificări s-a stabilit că din cele 30 de bucăți de material lemnos transportate, 29 erau din altă specie decât cea înscrisă în avizul de însoțire.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, iar materialul lemnos și remorca au fost indisponibilizate.

Polițiștii continuă acțiunile pentru prevenirea delictelor silvice și în perioada următoare.

Comentarii

comentarii