A început Simpozionul şi Tabăra MISA 2025 – Primii yoghini au sosit la Băile Herculane VIDEO

Agenții economici, proprietarii de hoteluri și pensiuni, şi-au aranjat deja odăile pentru a-i găzdui pe membrii MISA, iar autorităţile locale sunt cu pregătirile  gata..

La Băile Herculane sunt așteptați în acest an în jur câteva mii de yoghini adepți mai Mișcării MISA. Dacă în data de 30 aprilie erau înregistrați peste 1000 de yoghini, în data de 1 mai, numărul acestora a depășit 2000. Iar tabăra rămâne deschisă fiindcă o mare parte vor sosi la sfârșitul săptămânii. Mulți dintre participanti sunt din străinătate, din țări ale Europei, Asiei , Americilor și din Canada.

Pe Platoul Coronini – locul sacru pentru yoghinii care consideră Platoul ca fiind un loc de unde emană o puternică energie pozitivă, s-a făcut curățenie astfel încât participanții la spirale și  meditații, să aibă toate condițiile.

În oraș, locuitorii ce pot asigura  cazare, hotelierii și proprietarii de pensiuni, sunt şi ei pregătiţi să-i primească pe adepţii MISA. Preţul unei camere cu două locuri este același de vreo câțiva ani: plecă de la 150 de lei camera pentru o zi. Sunt prețuri mici, dar yoghinii stau cel puțin 12 zile la Herculane. Și vorbim aici de mii de turiști.

Bucătariile de la pensiuni şi hoteluri și-au adaptat meniul și cea mai mare problemă o constituie aprovizionarea cu legume, soia, ouă şi lactate, pentru a pregăti o alimentație fără carne ce are și ea un anumit rol în practica yoga.

Prima adunare oficială a avut loc joi. În fiecare zi vor vor avea loc simpozioane şi conferinţe, pe teme specifice Simpozionului MISA.

Nu vor lipsi nici tradiţionalele spirale și ședințe de mediere de pe Platoul Coronini, ședințe cunoscute de cei din afara mișcării ca ,,spirale mari şi mici”. Anul acesta vor avea loc 7 spirale dintre care 3 mari. Prima va avea loc sâmbătă pe Platoul Coronini.

 

Citeste si

NEWS ALERT Întreruperi temporare ale furnizării apei potabile în Bocșa Română, în data de 14 august 2026

AQUACARAȘ informează cetățenii din Bocșa Română că, potrivit notificării transmise de operatorul Rețele Electrice, în …