Școlile din Oravița în vizorul poliției și al jandarmilor

La data de 1 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat, în sistem integrat, împreună cu jandarmii, o amplă acțiune în unitățile de învățământ din Oravița, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță în incinta și în zona adiacentă școlilor, precum și asigurarea unui climat optim în mediul educațional.

Activitățile s-au desfășurat la Liceul Teoretic „General Dragalina”, Liceul Tehnic „Mihai Novac” și Școala Gimnazială „Romul Ladea”, atât în interiorul unităților de învățământ, cât și în proximitatea acestora.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Biroului Siguranță Școlară, precum și din cadrul Poliției Orașului Oravița – structurile de ordine publică, rutieră și investigații criminale. De asemenea, au fost implicați jandarmi din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

În cadrul acțiunii au fost organizate aproximativ 20 de activități de informare și prevenire, la care au participat aproximativ 320 de elevi și cadre didactice.

Temele abordate au vizat prevenirea violenței în mediul școlar, riscurile asociate traficului și consumului de droguri, precum și prevenirea delincvenței juvenile.

Totodată, polițiștii au acționat pentru fluidizarea traficului rutier în zonele adiacente unităților de învățământ, fiind verificate peste 20 de autoturisme și aplicate 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului rutier.

Pe linie de ordine publică, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și verificate 5 unități comerciale aflate în proximitatea școlilor.

Reprezentanții operatorilor economici au fost instruiți cu privire la respectarea prevederilor legale în domeniul prevenirii și combaterii efectelor consumului produselor din tutun, precum și în ceea ce privește menținerea ordinii și liniștii publice.

Patrulele mixte, inclusiv echipa canină, au monitorizat perimetrul unităților de învățământ în scopul prevenirii situațiilor de risc, identificării elevilor care absentează nemotivat și combaterii traficului de droguri.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, la nivelul unităților de învățământ din județul Caraș-Severin.

Citeste si

Ștrandul Termal Ring din Oravița – locul unde natura a ascuns un izvor de sănătate VIDEO

Sunt locuri pe care le descoperi întâmplător și pe care nu le mai uiți niciodată. …