Un nou accident grav pe DN6 Cinci persoane între care doi copii au ajuns la spital VIDEO

Un nou accident rutier s-a produs astăzi, 20 august, în jurul orei 14:00, pe DN6, între localitățile Jupa și Căvăran, la kilometrul 465. În accident au fost implicate două autovehicule, iar cinci persoane — trei adulți și doi copii — au fost rănite și transportate la spital.

Accidentul are loc în aceeași zonă în care, cu doar câteva ore mai devreme, s-a produs o altă tragedie. În primul accident, un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața după ce autoturismul în care se afla, condus de tatăl său, a intrat în coliziune cu un autotren, în timp ce familia se deplasa spre Timișoara.

Pentru gestionarea noului accident au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), dotată cu modul de descarcerare, încadrată cu patru pompieri militari. La fața locului au fost trimise, de asemenea, echipaje SMURD și de descarcerare.

În urma impactului, cinci persoane au suferit leziuni. Doi dintre adulți au fost preluați de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean, iar ceilalți doi copii și un adult au fost preluați de un echipaj SMURD tip B.

Potrivit primelor informații, toate cele cinci victime erau conștiente la momentul preluării. Acestea au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

La acest moment, traficul rutier pe DN6 este blocat în totalitate în zona accidentului.

Polițiștii se află la fața locului și efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor, să manifeste răbdare și, dacă este posibil, să evite zona și să aleagă rute alternative. Participanții la trafic sunt, de asemenea, sfătuiți să circule cu prudență și să respecte semnificația indicatoarelor rutiere și indicațiile polițiștilor rutieri.

Citeste si

Peste două milenii de istorie, redescoperite într-o singură zi

O călătorie fascinantă prin istoria Banatului și peisajele spectaculoase ale Dunării aadus împreună pasionați de …