Luptă contra cronometru la Ciclova Română: o viață salvată în ultima secundă prin efortul comun al polițiștilor, voluntarilor și salvatorilor
Astăzi, puțin după orele prânzului, un apel la numărul unic de urgență 112 a declanșat o mobilizare de forțe și un exemplu de solidaritate umană, încheiat cu o viață salvată de la tragedie.
La ora 12:10, un bărbat a cerut ajutorul autorităților, anunțând că soția sa intenționează să își pună capăt zilelor.
În urma unei convorbiri telefonice efectuate prin apel video, acesta a văzut-o pe femeie într-o zonă împădurită, având asupra ei o funie, iar aceasta i-a spus că vrea să se ducă într-o lume mai bună
Din păcate, inițial, soțul nu a putut indica locul exact în care se afla aceasta.
Fiecare secundă conta. Imediat, în zona unde s-ar fi putut afla femeia, au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, inclusiv un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță.
În paralel, prin dispecerat s-a trimis pe telefonul femeii un link de localizare, care, din păcate, nu a fost accesat de aceasta.
În sprijinul forțelor de ordine au intervenit fără ezitare și cetățeni voluntari din localitatea Ciclova Română uniți de o singură dorință: să găsească femeia la timp.
După aproape o oră și jumătate de căutări contracronometru prin terenul dificil, femeia a fost localizată într-o pădure, la aproximativ 400 de metri de casă, exact în momentul critic în care încerca să își ducă la bun sfârșit planul, fiind prinsă cu funia de creanga unui copac.
Fără să stea pe gânduri, salvatorii au traversat în fugă un curs de apă pentru a ajunge la ea.
Colegul nostru, Ciprian, de la Poliția Orașului Oravița, polițist cu experiență care cunoștea foarte bine zona, împreună cu un angajat al primăriei din localitate, au acționat instantaneu, reușind să o prindă și să o coboare la pământ la timp.
Deși era inconștientă, femeia prezenta semne vitale, iar echipajul medical aflat în proximitate i-a acordat imediat primul ajutor.
Datorită intervenției prompte și decisive, tânăra femeie, mamă a 6 copii, a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri de specialitate. În prezent, aceasta și-a revenit și se află în afara oricărui pericol.
Acest eveniment este o dovadă vie că promptitudinea, dăruirea și empatia comunității pot face diferența dintre viață și moarte.
Felicitări polițiștilor pentru profesionalismul, viteza de reacție și dăruirea de care au dat dovadă în această misiune critică!
Totodată, adresăm mulțumiri echipajului medical și cetățenilor voluntari din Ciclova Română, care au sărit fără ezitare în ajutor și au dovedit ce înseamnă cu adevărat solidaritatea umană.
Info CS