La un pas de tragedie pe drumul Reșița–Anina: depășire pe linie continuă, urmată de un impact violent

Un accident rutier soldat cu pagube materiale importante, dar, din fericire, fără victime, s-a produs pe DN 57, pe drumul dintre Anina și Reșița. Un șofer în vârstă de 73 de ani a intrat într-o depășire într-o zonă în care această manevră era interzisă și a ajuns în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus.

Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul se deplasa dinspre Anina spre Reșița, iar la un moment dat a încercat să depășească două autoturisme care circulau în fața sa, deși pe sectorul respectiv de drum era linie continuă.

Ajuns pe contrasens, acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie care circula dinspre Reșița spre Anina.

Impactul a fost puternic, iar ambele autoturisme au fost serios avariate. Din fericire, niciunul dintre cei doi șoferi nu a fost rănit, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat verificările necesare și au constatat că autoturismul condus de bărbat nu avea o poliță RCA valabilă. Testările celor doi conducători auto pentru consumul de alcool au avut rezultate negative.

În urma accidentului, autoturismele avariate au fost îndepărtate de pe carosabil cu ajutorul firmelor de tractare, iar circulația a fost deblocată.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul și pentru dispunerea măsurilor legale.

Citeste si

Ce se întâmplă cu banii?! Noi recorduri pentru francul elvețian și lira sterlină

În piețele internaționale se observă o creștere a aversiunii față de risc, ceea ce a …